Cea mai profitabilă vară pentru turismul de pe litoral şi din Deltă
Vara lui 2016 se arată cea mai profitabilă din ultimii 10 ani pentru turismul de pe litoral şi din Delta Dunării. Potrivit estimărilor specialiştilor, numărul de turişti va depăşi patru milioane, până la sfârşitul sezonului, iar suma cheltuită va ajunge la peste 1,4 miliarde de lei.
Pe fondul situaţiei internaţionale nesigure, mulţi dintre turiştii români, dar şi străini, încep să redescopere litoralul românesc şi Delta Dunării, creşterea calităţii serviciilor de cazare şi masă fiind una evidentă. Potrivit datelor unui studiu realizat de o firmă de consultanţă financiară, numărul turiştilor care au vizitat Dobrogea (litoral şi Delta Dunării) a crescut semnificativ în ultimii ani, odată cu dezvoltarea ofertei de servicii de calitate. Dacă în 2010 erau înregistraţi oficial 3,04 milioane de turişti români, numărul acestora a crescut susţinut în următorii ani, la 3,23 milioane în 2011, 3,57 milioane în 2012, 3,27 milioane în 2013, 3,37 milioane în 2014, la 3,80 milioane de turişti în 2015. „Perspectivele sezonului 2016 sunt extrem de pozitive. Semnalele din piaţă indică faptul că gradul de cazare în staţiunile de pe litoralul românesc a atins 100%, în ultimele trei săptămâni, luna august este la capacitate maximă, iar perspectivele lunii septembrie sunt, de asemenea, îmbucurătoare, vremea urmând să fie propice extinderii sezonului”, spun experţii, care estimează că numărul turiştilor români şi străini va trece, în acest an, de pragul de 4 milioane.
Datele statistice arată că, de la an la an, afacerile în sectorul serviciilor din industria hotelieră au crescut spectaculos pe litoral. Dacă în 2010 business-ul total din zona Dobrogei, incluzând aici litoralul şi Tulcea (Delta Dunării), era cifrat la 713,3 milioane de lei, în acest an se estimează o cifră de afaceri dublă, de circa 1,4 miliarde de lei. „Renovarea hotelurilor din Mamaia, Neptun, Olimp, Venus, Saturn şi adoptarea unui management similar cu cel din Grecia, Turcia şi Bulgaria au făcut ca firmele de turism să înregistreze rezultate excelente, în acest an. Un cuvânt greu de spus l-a avut climatul de insecuritate extern, atentatele din Turcia, Franţa şi Germania influenţând decizia turiştilor români”, susțin specialiștii din domeniu. Marea miză pentru hotelierii români o reprezintă, pentru următorul sezon, dezvoltarea ofertelor pentru turiştii străini. Marea Britanie şi Polonia sunt pieţele ţintă în 2017, concomitent cu diversificarea ofertei de zboruri interne şi internaţionale din şi înspre Constanţa, a declarat recent Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării (ALDD) şi preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din Romania (FAPT). „Gândim o gamă mai largă de evenimente pentru piaţa Marii Britanii. Dar aducem şi agenţi de turism din Polonia, prin omologul ANAT-ului românesc. Sunt două pieţe noi pe care le abordăm, sunt următoarele două pieţe ca importanţă pentru litoralul românesc după Israel”, a precizat Corina Martin. Promovarea pe pieţele britanică şi poloneză va fi coroborată cu diversificarea, începând din anul 2017, a ofertei de zboruri interne şi internaţionale din şi în Constanţa, Asociaţia Litoral - Delta Dunării demarând, împreună cu conducerea Mihail Kogalniceanu International Airport, campania „From Constanta to the World”. Potrivit statisticilor, în 2015 au fost pe litoral 191.093 de turişti străini, iar în Deltă au fost înregistraţi 33.815. Spre comparaţie, în 2010, litoralul românesc a atras 133.900 turişti străini, iar în 2014 au fost 162.914.