„Cea mai veche carte de texte liturgice”, vândută la o licitaţie

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 18 Iunie 2024

O colecţie de texte liturgice creştine scrise în limba coptă, prezentată de casa Christie’s drept „una dintre cele mai vechi cărţi existente” şi cunoscută sub numele de Codexul Crosby-Schoyen, a fost adjudecată, recent, la o licitaţie din Londra, în schimbul sumei de 3,63 milioane de euro, informează AFP. Realizat între a doua parte a secolului al III-lea şi secolul al IV-lea, potrivit experţilor, papirusul este „cea mai veche carte de texte liturgice creştine” și cea mai veche carte care aparţine unei colecţii private.

Compus din 51 de coli (dintre cele 68 care alcătuiesc cartea originală) şi păstrate, astăzi, între foi de plexiglas, fiecare pagină conţinând între 11 şi 18 rânduri scrise pe două coloane, documentul a fost scris de un singur scrib. A fost descoperit împreună cu alte papirusuri şi pergamente în Egipt, la începutul anilor ‘50, şi achiziţionat de un colecţionar elveţian, Martin Bodmer, înainte de a-şi schimba de mai multe ori proprietarul, în deceniile următoare. Manuscrisul este, totodată, „unul dintre rarii martori bine conservaţi” ai apariţiei cărţii, ca mijloc de transmitere a textelor, folosind o tehnică ce a evoluat puţin până la inventarea tiparului, în secolul al XV-lea, a precizat casa de licitaţii.

Numele cărţii vine de la cel al unei donatoare americane, Margaret Reed Crosby, care a permis Universităţii din Mississippi să o achiziţioneze, şi de la cel al colecţionarului norvegian Martin Schoyen, ultimul său proprietar.