Cea mai veche scriere păstrată în limba română are 492 de ani

Cel mai vechi document scris în limba română este Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, descoperită de Friedrich Stenner în anul 1894, în Arhivele Naţionale ale judeţului Braşov (una dintre cele mai vechi instituţii ale oraşului, menţionată documentar încă din 1476), unde se găseşte şi astăzi. Datarea acestei scrisori s-a făcut după evenimentele şi personajele care apar, data fiind 29-30 iunie 1521. Această scrisoare l-a avut ca destinatar pe Johannes Benkner, ea intitulându-se „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului, Hanăş Begner“, iar conţinutul documentului - foarte important pentru limba noastră - se referea la ieşirea armatei turceşti din Sofia: „să ştii domnia tă că a venit un om de la Nicopole şi mi-a spus că a văzut cu ochii lui că au trecut corăbii pe Dunăre în sus“. (Această armată se pregătea pentru campania de cucerire a Ungariei. În scrisoare apare Soliman al II-lea Magnificul, numit în document „Împăratul“, mai apare Mehmet beg, sângeapul Nicopolei şi „Basarab“, adică Neagoe Basarab). 

 

Limba folosită în scrisoare este foarte asemănătoare cu cea folosită astăzi (caracterele folosite sunt cele chirilice), dar emoţionante pentru zilele noastre sunt şi porţiunile de introducere şi final, fiindcă în ambele neguţătorul Neacşu Lupu aminteşte de Dumnezeu: „Înţeleptului şi de bun neam şi cinstitului şi de Dumnezeu dăruitului, dumisale Hanăş Begner din Braşov, multă sănătate de la Neacşul din Câmpulung“ şi în încheiere „Şi Dumnezeu să te bucure, amin!“ (Dan Cârlea)