Cel mai căutat traficant de droguri, extrădat în SUA
Celebrul traficant de droguri columbian Diego Montoya, alias „Don Diego“, una dintre cele mai căutate persoane în Statele Unite, a fost escortat la Miami (sud-est), unde va fi judecat, au anunţat autorităţile americane. Potrivit autorităţilor columbiene, în momentul arestării sale, în 2007, el era responsabil pentru 70% din cocaina exportată către Statele Unite şi Europa. De asemenea, el este bănuit de asasinarea a peste 1.500 de persoane. Montoya va compare astăzi în faţa unui tribunal federal din Miami, care îl va judeca pentru 12 capete de acuzare. Printre acestea, se numără: crimă, trafic de droguri, obstrucţionarea justiţiei şi spălarea de bani. Prinderea criminalului a fost posibilă după o lungă urmărire a serviciilor secrete, care au trebuit să evite sistemul de protecţie pe care acesta îl avea în jungla columbiană. Montoya a fost arestat împreună cu întregul său clan, format din 17 rude apropiate, printre care şi mama sa.
FBI-ul îl plasase din 2004 pe lista sa cu cei mai căutaţi traficanţi de droguri, considerând că el controlează drumul cocainei dinspre Columbia către teritoriul american. „Nici un caz de trafic de droguri nu a avut o asemenea importanţă de la judecarea şi condamnarea fraţilor Rodriguez Orejuela, liderii cartelului Cali, încarceraţi în Statele Unite“, a declarat procurorul federal al SUA, Alex Acosta.