Cel mai important festival de muzică bizantină, la Iași
În perioada 6-11 septembrie, la Iași se va desfășura cea de-a cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină (IBMF), cu tema „Isihasm și psalmodie. Sfântul Paisie de la Neamț 300”. Manifestarea reunește importante formații corale specializate pe acest tip de muzică, precum și soliști, profesori universitari și cercetători în muzicologie, muzică bizantină și istoria muzicii din Grecia, Liban, Serbia și România. Programul festivalului cuprinde concerte corale, momente liturgice, ateliere de muzică bizantină, coordonate de Achilleas G. Chaldæakes, profesor de muzicologie bizantină și artă psaltică la National and Kapodistrian University din Atena, Grecia, o dezbatere publică pe tema „Terapia prin muzică bizantină” și masa rotundă cu tema „Isihasm și psalmodie”, cu invitați precum prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță, specialist în paleografie muzicală bizantină, de la Universitatea Națională de Muzică din București, prof. univ. dr. Alexander Lingas, conferențiar la City University of London, și conf. univ. dr. Maria Alexandru, profesor de muzică bizantină la Universitatea „Aristotelis” din Tesalonic, Grecia.
„Festivalul este un proiect al Arhiepiscopiei Iașilor și încearcă să pună în valoare moștenirea spirituală bizantină, evidențiind modul în care aceasta a rodit peste timp. Este cea mai complexă ediție de până acum. Ca element de noutate, aș sublinia organizarea unei mese rotunde care pune în evidență contribuția membrilor comitetului științific al IBMF”, a declarat pr. Bogdan Țifrea, coordonator comunicare în cadrul festivalului.
Vor concerta corul Mănăstirii Oașa, corul Maistorii Artei Psaltice din Grecia, Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București, Grupul „Trei Parale”, Divna Ljubojević și Ansamblul „Melodi” din Serbia, corul Școlii de Muzică Bisericească din Liban, Corul „Aletheia”, Grupul psaltic „Dimitrie Suceveanul” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Grupul psaltic „Melos Paisian“, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, Corul „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iași și corul Seminarului de la Mănăstirea Neamț. Concertele de deschidere și de încheiere a festivalului vor fi susținute pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.
Toate concertele vor fi transmise live la Trinitas TV și TVR Iași, iar întreg programul festivalului poate fi consultat pe site-ul www.ibmf.ro.