Cel mai în vârstă constănţean are 111 ani

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 24 Octombrie 2019

Cel mai în vârstă constănţean, care are 111 ani, a fost premiat marţi de Primăria Constanţa, acesta spunându-le seniorilor prezenţi la evenimentul organizat la Casa de Cultură că secretul longevităţii sale constă în primul rând în faptul că merge mult pe jos. În fiecare zi, Vasile Dămăşaru, născut în anul 1908 în Bulgaria, pleacă singur de acasă, din cartierul Tomis 3 şi ajunge pe jos în Parcul Tăbăcărie, unde se întâlneşte cu prietenii.