Cel mai mare festival studenţesc din România
Uniunea Studenţilor din România organizează, în perioada 1-14 noiembrie, cea de-a XVI-a ediţie a celui mai mare festival cultural studenţesc din România, „uniFEST”. Timp de 14 zile, studenţii din toată ţara se pregătesc de cea mai mare călătorie, conform temei de anul acesta a festivalului.
Festivalul se desfăşoară anul acesta în 17 oraşe din țară, oraşe în care studenţii vor călători „gratis, dar nu degeaba”, a declarat vicepreşedintele Uniunii Studenţilor din România, Paula Moga, potrivit Agerpres.