Cel mai mare lanţ de oameni care citesc
Braşovul îşi propune să intre în Cartea Recordurilor prin cel mai mare lanţ de oameni care citesc, sărbătorind astfel şi Centenarul Marii Uniri, şi Ziua Internaţională a Cărţii, evenimentul urmând să aibă loc în 22 aprilie, în centrul oraşului.
Lanţul uman se va desfăşura începând de la clădirea Modarom, pe toată strada Republicii, până în Piaţa Sfatului.
Pentru încercarea de a intra în Cartea Recordurilor, acceptată de cei de la Guinness Book, va fi nevoie ca participanţii să citească, cu voce tare, un text pe care organizatorii îl vor pune la dispoziţie.
Recordul actual este de 3.071 de persoane.