Cel mai mare patinoar natural din lume

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 23 Ianuarie 2024

După o pauză de doi ani cauzată de lipsa gheţii, Rideau Canal Skateway, aflat în Canada, la Ottawa, cel mai mare patinoar natural din lume, s-a redeschis la 21 ianuarie, a anunțat National Capital Commission (NCC), instituţia care îl administrează şi îl întreţine, potrivit Reuters.

Cu o lungime de 7,8 kilometri, Rideau Canal Skateway a fost inau­gurat în urmă cu peste 50 de ani și face parte din canalul Rideau, sit inclus din 2007 în patrimoniul UNESCO. Este una din principalele atracţii ale pasionaţilor de patinaj în aer liber pe perioada iernilor aspre canadiene.

În acest sezon este accesibilă patinatorilor „o secţiune de 1,9 kilometri, între punctele de acces Pretoria Bridge şi Bank Street”, a precizat directorul NCC, Tobi Nussbaum. Potrivit administratorilor, patinoarul se poate deschide doar când gheaţa are o grosime de cel puţin 30 de centimetri, iar pentru acest lucru este nevoie de 10 până la 14 zile cu temperaturi cuprinse între -20 şi -10 grade Celsius.

NCC şi Consiliul pentru Standarde al Canadei au comandat o evaluare a riscului privind schimbările climatice pentru a înţelege impactul acestor fenomene asupra Rideau Canal Skateway. Într-un scenariu moderat, „NCC ar trebui să se pregătească pentru sezoane cu mai puţin de 40 de zile propice patinajului”, se spune în raport.