Cele mai mari salarii sunt în industria IT
Salariul mediu net a crescut în luna aprilie cu 35 de lei, respectiv cu 1,7%, faţă de luna precedentă, până la 2.086 de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate ieri. Comparativ cu luna aprilie 2015, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,3%. Creşteri salariale s-au înregistrat în majoritatea sectoarelor economice, în special datorită primelor acordate ocazional la sărbătorile pascale, dar şi în urma producţiei, ori a încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte). Cele mai mari câştiguri s-au înregistrat în sectorul de tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (5.342 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.169 lei), după cum relevă datele INS. Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), de 32,5%, și în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, telecomunicaţii, cu o creștere între 14% şi 19%. Și în cercetare-dezvoltare şi intermedieri financiare s-au înregistrat creșteri importante, între 8% şi 12%. În sectorul bugetar au avut loc uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net, faţă de luna precedentă, mai exact în învăţământ (-2%), în administraţia publică (-1,4%) şi în sănătate şi asistenţă socială (-0,2%).