Cele mai multe locuri de muncă disponibile, în construcții și vânzări
Vânzările, construcţiile, call-center şi BPO (Business Process Outsourcing), IT şi logistică sunt domeniile în care se caută, în prezent, cei mai mulți angajați, arată datele publicate de către reprezentanţii unei platforme de recrutare online. Potrivit eJobs, doar pe această platformă sunt postate zilnic peste 500 de locuri de muncă. Cele mai multe poziţii sunt disponibile în vânzări, construcţii, call-center şi BPO, IT şi logistică, domenii în care există peste 9.000 de locuri de muncă destinate candidaţilor din toată ţara, indiferent de nivelul de experienţă.
„Numărul candidaţilor activi creşte în fiecare zi, iar ritmul cu care aplică este cu aproximativ 60% mai mare decât în luna anterioară. Pentru companii este ocazia perfectă de a-şi construi baze solide de candidaţi relevanţi şi de a închide procese de recrutare de două ori mai repede decât înainte, inclusiv acum când apelează la video-interviuri, în detrimentul întâlnirilor clasice, faţă în faţă“, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
O altă tendință este cea a angajatorilor din sectorul serviciilor, care au început să caute angajați pentru munca de acasă, pe acest segment fiind în acest moment disponibile peste 1.000 de posturi. Conform analizei, de la jumătatea lunii aprilie şi până în prezent sute de companii au postat anunţuri de angajare, readucând piaţa recrutărilor la un nivel apropiat de începutul lunii martie. Lansată în anul 1999, eJobs conţine peste 11.000 de locuri de muncă disponibile atât pentru România, cât şi pentru străinătate, şi patru milioane de CV-uri.
(Cristina Zamfirescu)