Cele mai primitoare zone turistice românești
Litoralul este destinația în care turiştii au fost cel mai dezamăgiţi vara aceasta, la polul opus situându-se Maramureş, Bucovina şi Transilvania, votate ca fiind cele mai primitoare zone ale României, potrivit unui sondaj realizat de o platformă online.
Astfel, la finalul sezonului turistic, românii au spus „că au fost primiţi cu cea mai mare ospitalitate în Maramureş şi Bucovina (zone votate de 22,7% dintre respondenţi), în Transilvania (20,9%) şi în Banat (20,1%). Acestea sunt, de altfel, şi regiunile în care turiştii au găsit cele mai bune condiţii de cazare din România, semn că turismul local este în plină dezvoltare şi că investiţiile aduc rezultate. La polul opus, litoralul românesc conduce în topul destinaţiilor de care turiştii au fost dezamăgiţi vara aceasta”, potrivit Travelminit, realizatorul sondajului, preluat de Agerpres.
În ceea ce priveşte tarifele, turiştii au observat creşteri mari şi foarte mari în comparaţie cu anul trecut la cazare, mâncare, servicii wellness, atracţii, transport. Cât despre bugetul alocat unui sejur în România, 70,5% dintre respondenţi au declarat că ar aloca între 150 şi 300 de lei/noapte pentru o cameră dublă, 19,4% ar da sub 150 de lei/noapte, 8,6% ar aloca 300-500 de lei/noapte, în timp ce doar 1,4% ar cheltui peste 500 de lei/noapte pentru o cameră dublă, arată datele sondajului.
La capitolul dezamăgiri, respondenţii au trecut preţurile pe primul loc, o dovadă în plus a faptului că scumpirile au stârnit multă nemulţumire în rândul turiştilor. Pe lista aspectelor care lasă de dorit se mai află atitudinea personalului, aspectul camerelor, condiţiile de igienă, meniul restaurantelor, lipsa locurilor de parcare. (C. Z.)