Cele mai reclamate servicii de telefonie și de curierat
Românii au trimis anul trecut Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) 3.835 de reclamaţii referitoare la serviciile de comunicaţii electronice şi cele poştale, din care 70% au vizat operatorii din telecomunicaţii, iar 24% pe cei din curierat.
Pe partea de telecomunicații, Vodafone România a fost furnizorul cu cele mai multe sesizări (32%), urmat de Orange România (20%), RCS&RDS (11%), Telekom (11%), arată ANCOM. S-au înregistrat multe plângeri legate de rezilierea contractelor (18% din reclamaţii), modificarea lor unilaterală (12%), facturare (11%), contractele la distanţă (11%) sau gradul de acoperire cu servicii (9%). O altă categorie de reclamații a vizat portarea (17%) și serviciul de roaming (8%).
În ceea ce priveşte serviciile de curierat, principalele probleme au fost nelivrarea coletelor (24%), deteriorarea lor (18%), întârzierea livrării (16%) şi pierderea sau furtul trimiterilor (13%). Cei mai reclamaţi furnizori la ANCOM au fost Fan Courier (30%), Cargus (23%), Dynamic Parcel Distribution (18%) şi Poşta Română (6%).
Potrivit ANCOM, consumatorii se pot adresa instituției atunci când operatorii de telefonie nu oferă serviciul de portabilitate, nu respectă reglementările privind roamingul, nu includ anumite informaţii în contracte sau nu respectă contractele la distanţă.
Tot la ANCOM pot fi sesizate problemele cu firmele de curierat. În cazul nerespectării termenului de livrare, autoritatea poate sancţiona furnizorii, însă în caz de pierdere sau distrugere a unui colet, ANCOM nu poate stabili cuantumul despăgubirilor şi nici obliga furnizorul la plata acestora, astfel de competenţe revenind instanţelor, arată instituția. (C. Z.)