Cele mai sigure oraşe

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 05 Martie 2018

Braşov, Oradea şi Cluj-Napoca sunt cele mai sigure oraşe din punctul de vedere al infracționalității, iar Alexandria, Satu Mare şi Bacău se află la polul opus, conform unui studiu realizat de o platformă imobiliară. Din punctul de vedere al curăţeniei, în percepţia cetăţenilor, poziţii fruntaşe sunt ocupate de Braşov, Oradea, Sfântu Gheorghe, Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, iar la polul opus sunt Reşiţa, Călăraşi, Brăila, Satu Mare şi Alexandria. La capitolul linişte, fruntaşe sunt Braşov, Sibiu, Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca şi Slobozia, iar codaşe sunt Alexandria, Suceava, Buzău, Călăraşi şi Bacău. În ceea ce priveşte transportul, Oradea, Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara au obţinut cele mai ridicate scoruri, iar Alexandria, Drobeta-Turnu Severin, Călăraşi, Reşiţa şi Miercurea Ciuc, cele mai slabe. Marja de eroare a studiului este de 0,2%, la nivelul întregii ţări, iar în Bucureşti este de 0,5%.