Cele trei elemente principale ale unui pelerinaj
Cea de-a 64-a conferinţă a Asociaţiei Naţionale a Directorilor Diocezani de Pelerinaj (ANDDP) din Franţa a avut loc în Ierusalim între 14 şi 19 noiembrie. Cu această ocazie, Patriarhul Latin de Ierusalim, Fouad Twal, a trimis un mesaj citit la deschiderea evenimentului de Episcopul-vicar William Shomali. Patriarhul Twal a subliniat că există trei lucruri importante pe care le oferă pelerinajul în general, şi cu atât mai mult o acţiune de acest gen în Ţara Sfântă. În primul rând, "a fi pelerin constituie o vocaţie". Pelerinajul în Ţara Sfântă, spre exemplu, reprezintă o oportunitate de a-L întâlni pe Hristos acolo unde El a activat în cursul vieţii Sale pământeşti. Pelerinul se deosebeşte fundamental de un simplu turist. În cursul pelerinajului el îşi poate îmbogăţi cunoaşterea corectă despre Biserică şi îşi poate adânci şi reînnoi credinţa. În al doilea rând, pelerinajul reprezintă o adevărată misiune care poate aduce roade spirituale bogate. În momentul actual, Franţa se află în primele patru ţări din lume ca număr de pelerini. Al treilea element esenţial al pelerinajului constă în participarea liturgică la Sfintele Taine. De asemenea, Patriarhul Fouad Twal a declarat că, în prezent, se depun toate eforturile ca tot mai mulţi pelerini să poată ajunge în Ţara Sfântă, iar un rol important în realizarea acestui obiectiv este îndeplinit de directorii francezi care organizează pelerinaje.