Cele trei volume ale primei enciclopedii românești publicate online
Pe site-ul www.enciclopediaromaniei.eu pot fi consultate, începând din aceste zile, cele trei volume ale primei enciclopedii româneşti publicate de Biblioteca Judeţeană „ASTRA” din Sibiu. „Dacă francezii, în anii 2000, au făcut un site al Enciclopediei franceze, noi le urmăm exemplul şi facem şi noi un site”, a declarat Răzvan Pop, directorul Bibliotecii Judeţene „ASTRA” din Sibiu la lansarea site-ului. Enciclopedia română, în trei volume, prima lucrare de acest fel din spațiul românesc, a fost tipărită la Sibiu sub coordonarea lui Corneliu Diaconovici, între anii 1898 și 1904. La redactarea acestor volume monumentale au lucrat savanți, istorici, jurnaliști, literați, printre care și Grigore Antipa, Victor Babeș, Ovid Densusianu, Ionescu-Caion, George Lahovary, Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Onciul, Nicolae Teclu, Alexandru D. Xenopol.