Celebrarea poetului Mihai Eminescu, în Transilvania
La 15 ianuarie, la sărbătoarea zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu şi a Zilei Culturii Naţionale, au loc numeroase activităţi culturale şi depuneri de coroane de flori. La Ighiu, Alba, manifestările fac parte din activităţile dedicate „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română”.
La Cluj-Napoca, sub genericul „Eminescu, voievodul limbii române” va avea loc mâine, 15 ianuarie, o acţiune de omagiere şi depuneri de jerbe la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional și a Operei Naţionale Române, organizată de autorităţile publice clujene, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni Filiala Cluj, împreună cu mai multe asociaţii, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Seminarul Teologic Ortodox, Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, Şcoala „Horea”, Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca. Cu acest prilej elevii vor intona imnul de stat şi vor recita versuri de Mihai Eminescu, iar cei prezenţi vor evoca personalitatea marelui poet.
Manifestări în Protopopiatul Alba Iulia
Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” - Ighiu, în parteneriat cu Grupul de Iniţiativă pentru Tineret din cadrul Protopopiatului Ortodox Alba Iulia, marchează vineri, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale şi aniversarea a 166 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Activităţile vor începe de la ora 10.30 la Şcoala Gimnazială din Ighiu, iar în prima parte vor avea loc lansări de carte, scurte alocuţiuni şi un program artistic. În partea a doua a evenimentului se va desfăşura o masă rotundă cu tema: „Cultura şi importanţa ei”. Între invitaţii la acest eveniment se numără scriitorul Cornel Nistea, Nicolae Costea, membri ai Grupului de Iniţiativă pentru Tineret din cadrul Protopopiatului Ortodox Alba Iulia şi elevi de la câteva licee din Alba Iulia, conform pr. Tudor Man.
„Evenimentul face parte din planul de activităţi al Grupului de Iniţiativă pentru Tineret din cadrul Protopopiatului Ortodox Alba Iulia şi se încadrează în acţiunile care se desfăşoară în Patriarhia Română în anul 2016, care a fost declarat «Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox» şi «Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română»”, a precizat pr. Tudor Man.
La Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia va avea loc de la ora 17.00 un eveniment dedicat împlinirii a 166 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Cu această ocazie va fi lansată, în prezenţa autorilor-coordonatori și a editorului, antologia „Școlile Blajului în Pagini Memorialistice”, coordonată de Ion Buzași și Marcela Ciortea, apărută la editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, reprezentată de Nadia Fărcaș. În cadrul manifestării va fi acordat Premiul „Călătorul” pentru debut în proză, In Memoriam Ion Crețu, ediția a II-a. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și va fi moderat de Mioara Pop, directoare a Bibliotecii Județene.
Ziua Culturii Naţionale la Sibiu
La Sibiu, Ziua Culturii Naţionale şi aniversarea celor 166 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu vor fi sărbătorite printr-un program cultural-artistic. Manifestările vor avea loc la statuia lui Mihai Eminescu din Parcul Sub Arini şi vor cuprinde o slujbă de pomenire pentru marele poet, precum şi un program artistic susţinut de un grup de elevi de la mai multe şcoli din Sibiu, reprezentanţi ai Teatrului Naţional „Radu Stanca”, Corul Academiei Forţelor Terestre şi Muzica militară a Garnizoanei Sibiu.
La manifestări vor fi prezenţi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Sibiului, ai Prefecturii şi Consiliului Judeţean, ai Primăriei Sibiu, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai universităţilor din oraş, ai Asociaţiunii „ASTRA”, ai Garnizoanei Sibiu şi ai multor alte organizaţii din cetatea transilvană.
Poezie şi muzică la Centrul Cultural din Aiud
La Aiud va avea loc un eveniment intitulat ”Ceasul de taină al poeziei: Mihai Eminescu”, care va avea loc la Centrul Cultural ”Liviu Rebreanu”, de la ora 14.00 și va cuprinde recitaluri de muzică și pian, prezentări de carte, precum și o expoziție de artă plastică și pictopoeme. Astfel, va avea loc o prezentare a vieţii şi operei poetului Mihai Eminescu, susţinută de prof. Despina Stanciu şi Ioan Hădărig. Un recital de muzică va fi susţinut de Marius Moga şi Cercul de chitară al Centrului Cultural „Liviu Rebreanu”. De asemenea, va avea loc un recital de pian susţinut de David Bradea, Nicoleta Moldovan, Sara Indreş, Roland Kepeczi. În cadrul evenimentului va avea loc, apoi, o prezentare de carte, o antologie intitulată „Cuvinte rătăcite din alt secol”, care cuprinde lucrările a 20 de poeţi din Aiud, realizată de Ioan Hădărig, cu o traducere în limba franceză de Marcela Hădărig şi desene de Ştefan Balog.
Evenimente la Baia Mare şi Satu Mare
Azi, 14 ianuarie, Instituția Prefectului Maramureș găzduieşte spectacolul de poezie „Pe mine mie… redă-mă”, cu versuri de Mihai Eminescu, în regia lui Claudiu Pintican, produs de Teatrul „Ararat”, cu sprijinul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”. În total, vor fi prezentate fragmente din aproximativ 40 de poezii eminesciene. Spectacolul se va juca și vineri, 15 ianuarie, de la ora 17.00, la Bistrița, apoi, fragmente din spectacol vor putea fi văzute de băimăreni duminică, 17 ianuarie, după Sfânta Liturghie, la Biserica „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare.
Mâine, 15 ianuarie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în colaborare cu Consiliul Județean Satu Mare, Muzeul Județean Satu Mare, Cenaclul Cronograf, Colegiul Național ”Mihai Eminescu’’ Satu Mare și Liceul Tehnologic ,,Ioniță G. Andron’’ Negrești Oaș organizează, de la ora 10:00, la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Satu Mare un moment artistic și depunere de jerbe, iar de la ora 12:00 la Liceul Tehnologic ,,Ioniță G.Andron” din Negrești Oaș va avea loc simpozionul „Cultură – identitate – globalizare”.
Sărbătoare culturală la Carei
Centrul Cultural al Municipiului Carei, Fundația de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” și Biblioteca Municipală Carei organizează o serie de evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale, sărbătorită la 15 ianuarie, la aniversarea marelui poet Mihai Eminescu. De la ora 11.00, la Biblioteca Municipală Carei, Secția copii, va avea loc o prezentare biografică intitulată „Mihai Eminescu – poetul de geniu al literaturii române”. Între orele 10-12 au loc depuneri de coroane la plăcile memoriale ale oamenilor de cultură din Carei, iar între orele 10-14, la Castelul Károlyi, Sala de simpozioane, se va desfăşura „Maratonul poeziei românești”, ediția a III-a. De la ora 17.00, la Centrul Cultural al Municipiului Carei, Sala „Deák Endre”, va avea loc un moment de poezie susținut de elevi și un recital de muzică folk cu invitatul special Sorin Bălaj.
Manifestări la Biblioteca Judeţeană din Deva
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu" Hunedoara - Deva organizează, pe 15 ianuarie cea de-a VII-a ediţie a manifestărilor culturale dedicate personalităţii şi creaţiei lui Mihai Eminescu şi Zilei Naţionale a Culturii Române. În acest an, activităţile se vor desfăşura sub genericul „Trecut-au anii...”, menit sa sublinieze perenitatea operei lui Eminescu şi faptul că, pe măsura ce timpul trece, poetul naţional este tot mai îndrăgit, iar creaţia lui rămâne actuală, conform instituţiei organizatoare.
Anul acesta, manifestările din ziua de 15 ianuarie vor începe în Parcul Cetăţii, la statuia lui Mihai Eminescu, de la ora 10.00, unde va avea loc o evocare a poetului şi un moment artistic susţinut de Corala Parohiei „Bunavestire" din Deva, dirijor prof. Gelu Ontanu-Crăciun. De la ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu" - Hunedoara-Deva, va fi prezentată expoziţia de carte „Eminescu" organizată pe baza colecţiei Deliei Alic, ce cuprinde volume publicate în ţară și străinătate. De la ora 13.00, la Deva Mall, Salle d'Or are loc, sub genericul „Nemuritorul Eminescu", un concurs despre viaţa şi opera poetului, desfăşurat între colegiile şi liceele din Deva.