Cenaclul literar „Bucuria cuvântului”, ediția a VII-a
La Școala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara a avut loc de curând Cenaclul literar „Bucuria cuvântului”, ediția a VII-a, cu tema „Sfântul Andrei, Ocrotitorul României”. Acest eveniment a avut scop încurajarea și stimularea talentelor literare ale elevilor școlilor participante de la nivel național, dar și revenirea la bucuria autentică a imaginației și a creativității. Din partea Centrului eparhial a fost prezent părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, care a apreciat talentul literar al copiilor și elevilor participanți și a transmis binecuvântarea și gândul de bine al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan.
În cadrul evenimentului, participanții au intonat troparul Sfântului Andrei, al Sfântului Antim Ivireanul și Imnul național, au recitat poeziile premiate din cadrul secțiunii de creație, au interpretat poezii pe tematica evenimentului, Corul Prologos al școlii și grădiniței, respectiv grupul de instrumentiști la blokflote și xilofon au interpretat cântece patriotice. La finalul acțiunii s-au lansat două volume de poezie: „Fântâna și piatra de hotar”, scrisă de Dumitru Jompan, și „Re...semnare”, scrisă de Mihuț Firuț. Acestea au fost prezentate de istoricul literar Ioan Viorel Boldureanu, de la Universitatea de Vest din Timișoara.
Organizatori ai evenimentului au fost Școala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul”, Arhiepiscopia Timișoarei, respectiv școlile partenere din Timișoara: Colegiul Național Bănățean, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, Colegiul „Ion Mincu”, Școala Gimnazială Nr. 6, Școala Gimnazială Nr. 7 „Sfânta Maria”, Școala Gimnazială Nr. 13, Școala Gimnazială Nr. 25, Școala Gimnazială Nr. 27. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți de la Școala Gimnazială Birda, Liceu Teoretic Periam, Școala Gimnazială Dumbrăvița, Școala Gimnazială „Martin Suboni” Jebel, Școala Gimnazială Sânandrei, Școala Gimnazială Beregsău Mare, Școala Gimnazială Mașloc. Evenimentul a avut și un caracter național, prin prezența la acest cenaclu literar a Școlii Gimnaziale „Sfinții Trei Ierarhi” - București, a Școlii Gimnaziale „Sfinții Martiri Brâncoveni” - Constanța și a Școlii Gimnaziale Nr. 1 - Suceava.
Evenimentul a fost finanțat de Primăria municipiului Timișoara, Consiliul Local Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Arhiepiscopia Timișoarei și Asociația Prologos. Cenaclul literar `Bucuria cuvântului” este inclus pe calendarul activităților extracurriculare al Inspectoratului Școlar Județean Timiș la poziția 157.