Cenaclul „Lumină lină“ va concerta la Iaşi

Data: 02 Noiembrie 2012

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) - filiala Iaşi, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, organizează mâine, de la ora 17:00, în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi, un concert de muzică. Mottoul acestui eveniment, care va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, este "Mamele române cheamă la dragoste de neam şi ţară". În deschidere, piesa "Balada", de Ciprian Porumbescu, va fi interpretată de două membre ale SONFR - filiala Iaşi, apoi va urma Cenaclul "Lumină lină" din Sibiu, coordonat de pr. Cătălin Dumitrean. "Ideea acestui concert ne-a venit în urma audierii acestui cenaclu la o întrunire organizată de SONFR - filiala Sibiu. Vor fi interpretate cântări religioase, dar şi patriotice, care sugerează dragostea faţă de neam şi ţară. Grupul este format din 22 de membri, marea majoritate fiind tineri", a spus Elisabeta Luncanu, vicepreşedintele SONFR - filiala Iaşi. (C.C.)