Centenar Marin Preda la Muzeul Literaturii Române
O serie de evenimente dedicate centenarului Marin Preda se vor desfăşura, în zilele de 4 şi 5 august, la sediul expoziţiei de bază a Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din strada Nicolae Creţulescu nr. 8.
În 4 august, va avea loc vernisajul unei expoziţii de fotografii şi manuscrise, apoi proiecţia filmului „Moromeţii”, iar în 5 august va avea loc „Conferinţa Marin Preda - 100”, în cadrul căreia vor susţine comunicări acad. Eugen Simion, Ioan Cristescu, directorul MNLR, Paul Cernat, Cosmin Ciotloş, Liliana Corobca, Bogdan Creţu, Cristian Fulaş, Alex Goldiş, Vasile Popovici, Mariana Sipoş, Ovidiu Şimonca.
Intervenţiile specialiştilor vor fi completate de lansări de carte şi de o dezbatere, „Marin Preda în programele şcolare”, la care vor participa profesori şi elevi din Capitală. Va fi lansat, cu această ocazie, întregul poştal „Centenarul naşterii, Marin Preda”, sub egida „Oameni, fapte, valori”, proiect realizat de Romfilatelia. Evenimentele, la care vor fi prezenţi Niculae şi Alexandru Preda, fiii scriitorului, se vor încheia în seara de 5 august cu proiecţia filmului „Moromeţii 2”. Proiectul a fost iniţiat de Mariana Sipoş, Ioan Cristescu şi Ovidiu Şimonca, finanţat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului şi organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Centrului Naţional al Cinematografiei Române, al
DACIN SARA, al LIBRA şi al Arhivei Naţionale de Filme.