Centenarul Colegiului Naţional „Traian Doda“ din Caransebeş

Data: 05 Decembrie 2014

Colegiul Naţional „Traian Doda“ din Caransebeş şi-a sărbătorit joi, 4 decembrie, 100 de ani de existenţă. Manifestările au debutat în faţa liceului cu săvârşirea unei slujbe de Te Deum, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. De asemenea, s-au înălţat şi rugăciuni de pomenire pentru cadrele didactice şi elevii liceului care au trecut la Domnul. După săvârşirea slujbei au fost depuse coroane la Monumentul Pro Patria. În continuare a avut loc dezvelirea plăcii aniversare de către directorul şcolii şi primarul municipiului Caransebeş.

La manifestare, alături de conducerea şcolii şi cadrele didactice au participat şi autorităţi centrale, judeţene şi locale. De asemenea, au fost prezenţi şi foşti profesori şi elevi ai Liceului „Traian Doda“.

Momentul festiv a continuat în sala de sport a şcolii, unde a avut loc sesiunea aniversară. După cuvântul de început al domnului profesor Felix Borcean, directorul instituţiei şcolare, Preasfinţitul Părinte Lucian a evocat câteva personalităţi importante ale Bisericii care au absolvit Liceul „Traian Doda“. În continuare au urmat alocuţiuni din partea invitaţilor şi a foştilor directori, precum şi a cadrelor didactice care au predat în prestigiosul liceu.

„Ne bucurăm foarte mult că astăzi absolvenţi ai acestui colegiu naţional s-au adunat aici pentru rugăciune, pentru comemorare şi pentru cinstirea tuturor ostenitorilor, a dascălilor, dar în primul rând a ctitorilor acestui edificiu de cultură şi educaţie din cetatea Caransebeşului. Trebuie să amintim că unul dintre absolvenţii acestui liceu a fost şi vrednicul de pomenire Mitropolit al Banatului, Nicolae Corneanu. El a fost şi rămâne pentru eternitate cetăţean de onoare al municipiului Caransebeş şi unul dintre cei mai străluciţi absolvenţi ai acestui colegiu naţional din capitala culturală şi spirituală a Banatului“, a subliniat Preasfinţitul Părinte Lucian.

Colegiul Naţional „Traian Doda“ din Caransebeş este o instituţie şcolară de prestigiu din Banat care a dat de-a lungul timpului numeroase personalităţi. Pentru ca prestigiosul aşezământ educaţional să-şi continue activitatea formativ-educativă în bune condiţii, în ultima perioadă a suferit şi ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)