Centenarul Încoronării, sărbătorit la Peleș
Muzeul Național Peleș a inaugurat sâmbătă, 15 octombrie, expoziția „Centenarul Încoronării. Alba Iulia. 1922”, proiect ce marchează sărbătorirea a 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia şi realizat în colaborare cu prestigioase instituții din țară, precum Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” (MMN), Arhivele Naționale ale României (ANR) și câțiva colecționari particulari.
MNIR, partener principal în organizarea expoziției, a oferit coroana de aur a reginei Maria, realizată de firma pariziană Falize, sceptrul regelui Ferdinand I, creație a Casei René Boivin, din Paris, meniul dineului din data de 15 octombrie, de la Alba Iulia, și monede jubiliare emise cu ocazia evenimentului și a celei de-a cincea aniversări a Încoronării primilor regi ai României Mari (1928-1929).
Aceeași generozitate a fost arătată și de MMN, care a oferit spre expunere uniforma de general de corp de armată de cavalerie, care a aparținut regelui Ferdinand I, și mantiile domnitorilor Vlad al IV-lea și Bogdan al II-lea, create după proiectul pictorului Costin Petrescu, pentru cortegiul istoric care a defilat la București, în ziua de 16 octombrie 1922.
Totodată, ANR au pus la dispoziție Jurnalul zilnic al reginei Maria, din anul 1922, programele Serbărilor Încoronării, precum și elogii adresate suveranilor României Mari.
Odată cu deschiderea expoziției, a fost lansat și albumul „Centenarul Încoronării. Alba Iulia, 1922”, coordonat de istoricul Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș, care este și coautor. Albumul, de 360 de pagini, conține studii cu privire la acest moment definitoriu pentru istoria românilor, realizate de personalități ale lumii academice și muzeale: Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române, Nicolae Noica, directorul Bibliotecii Academiei Române, Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al MNIR, Cornel Ilie, directorul adjunct al MNIR, și arhimandritul Policarp Chițulescu, consilier patriarhal și directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.
Expoziția de la Muzeul Naţional Peleş poate fi vizitată până în data de 15 mai 2023. (A. D.)