Centenarul învățământului teologic universitar la Cluj-Napoca

Un articol de: Darius Echim - 12 Ianuarie 2024

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca sărbătoreşte în acest an 100 de ani de la înființare. Instituția de învățământ superior, în colaborare cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, va organiza mai multe simpozioane și evenimente festive dedicate centenarului. Din programul anunţat pentru acest an se evidenţiază următoarele evenimente: reînființarea Asociației Studenților Teologi Ortodocși Clujeni (ASTOC) - 1 martie; lansarea volumului centenar inspirat din inițiativa primului rector, Galaction Munteanu: „Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Un secol în slujba Bisericii și a Neamului” - 9 martie; expoziția documentară „100 de ani de Teologie Ortodoxă Universitară la Cluj” în perioada 30 septembrie - 1 decembrie.

De asemenea, în prima zi a anului 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Mamureşului şi Sălajului, a săvârşit o slujbă de Te Deum la inaugurarea centenarului, iar luni, 8 ianuarie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a binecuvântat sălile de curs și căminul instituției.

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la acea vreme Institutul Teologic Ortodox din Cluj, a fost înfiinţată în anul 1924 de către Episcopul Nicolae Ivan (1921-1936).