Centenarul târnosirii bisericii din Vâlcele, judeţul Cluj

Un articol de: Darius Echim - 14 Martie 2022

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Vâlcele, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate la biserica parohială, de la a cărei sfințire se împlinesc 100 de ani.

Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie şi le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, subliniind că „dintotdeauna Biserica Ortodoxă a arătat și arată înspre Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. De asemenea, a vorbit despre importanța icoanelor în viața credincioșilor, precum şi a faptelor de milostenie, citind în acest sens Pastorala Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei. În cadrul slujbei, diaconul Ion Chindriș a fost hirotonit preot pentru Parohia Muncel, din Protopopiatul Dej. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de cântăreți al Parohiei Gheorghieni, iar la chinonic, corul parohiei și interpreții de muzică populară Denisa Perde Rus, Camelia Darvaș și Sebastian Pop au interpretat pricesne specifice Postului Mare.

Ierarhul a săvârşit slujba Parastasului pentru ctitorii și preoții care au slujit de-a lungul timpului în biserica parohială, trecuți la Domnul, în frunte cu Episcopul Nicolae Ivan, cel care în urmă cu 100 de ani a târnosit lăcașul de cult. Preotul paroh Sorin Buș a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare şi i-a oferit o icoană cu Învierea Domnului.

Preotul paroh Sorin-Viorel Buș a fost hirotesit iconom, iar doctorul Ion-Radu Seicean, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a mitropoliei. Au mai primit distincţii şi diplome primarul comunei Feleacu, Victor-Gabriel Costea, Alexandru Domocoș, membrii Consiliului parohial și alți binefăcători. În cadrul Liturghiei, ierarhul s-a rugat pentru pacea lumii și pentru încetarea războiului din Ucraina.