Centre pentru calificare profesională continuă
Un obiectiv menit să ajute la dezvoltarea și diversificarea serviciilor educaționale și a competențelor sociale și profesionale a fost trecut pe lista autorităților, după ce Executivul a aprobat înființarea unor instituții comunitare de învățare permanentă. Statul va spori, în acest fel, accesul cetățenilor la educație și formare profesională pe tot parcursul vieții, după cum se arată într-un comunicat al Guvernului.
Centrele comunitare de învățare permanentă pot fi frecventate atât de copii, cât și de adulți, însă înființarea acestora are ca principală țintă încurajarea adulților cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani de a participa la activități de învățare pe tot parcursul vieții, explică reprezentanții Executivului motivul pentru care au aprobat procedura de constituire și funcționare a acestor entități. Obiectivul este creșterea gradului de participare la activități de învățare de la 1,5%, cât este în prezent, la 10% până în 2020.
Astfel de instituții vor contribui la îmbunătățirea continuă a calificării profesionale, potrivit cerințelor mediului de afaceri și în acord cu programele europene de educație pe tot parcursul vieții, se precizează în același comunicat. Centrele pot fi înființate ca instituții publice de subordonare locală sau ca activități pe lângă o instituție de subordonare locală finanțată integral din bugetul local, cu condiția încadrării în numărul maxim de posturi al unității administrativ teritoriale, aprobat prin buget. Acestea pot fi finanțate din venituri proprii ale autorităților locale, granturi sau alte tipuri de finanțări interne și/sau externe, donații, sponsorizări, taxe de participare, care sunt aprobate ca taxe speciale.
Fiecare centru va acoperi minimum patru arii de competență: management/coordonare, servicii educaționale, utilizarea noilor tehnologii de informare și comunicare, administrativ-financiar. Concret, activitatea centrelor comunitare de învățare permanentă are în vedere: facilitarea integrării/reintegrării membrilor comunității pe piața muncii; creșterea șanselor de integrare socioprofesională și de dezvoltare personală; creșterea nivelului de educație a membrilor comunităților; identificarea periodică și satisfacerea nevoilor de educație permanentă la nivelul comunității locale pentru toate categoriile - copii, tineret sau adulți; oferirea de informații actualizate și complete referitoare la tipurile de servicii educaționale formale și non-formale disponibile în comunitate; dezvoltarea și diversificarea serviciilor educaționale și a competențelor sociale și profesionale.
Durata fiecărui program de formare este flexibilă și se stabilește de coordonatorul activității și partenerii furnizori de educație și formare. Competențele profesionale dobândite vor fi certificate prin documente care să ateste cunoștințele, abilitățile, calificările obținute după urmarea acestor programe. În funcție de durata și specificul activității, aceste documente pot fi adeverințe, atestate, certificate de calificare profesională, certificate de competențe și diplome.
Constituirea centrelor comunitare de învățare permanentă umărește o mai bună pregătire a forței de muncă, ceea ce contribuie la sprijinirea mediului de afaceri, precum și la creșterea accesului la educație și formare profesională pe tot parcursul vieții al tuturor oamenilor, indiferent de apartenența lor socială, etnică, de gen, de confesiune sau de zona rezidențială, se mai arată în același comunicat.