Centru agrometeorologic regional, la București
Țara noastră face pași în dezvoltarea Centrului European Regional de Agrometeorologie care va furniza informaţii de mare acuratețe fermierilor din sud-estul Europei. În plan este extinderea infrastructurii meteo actuale cu 300 de staţii meteorologice automate noi şi 100 de staţii cu program agrometeorologic, potrivit directorului general al ANM. În prezent, în țara noastră, sunt 67 de staţii agrometeorologice.
Activitatea Centrului European de Agrometeorologie, ce va fi găzduit de România, ar trebui să devină operaţională din 2023, iar „obiectivul nostru este să devenim unul dintre serviciile meteorologice cele mai performante din sud-estul Europei”, a declarat Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), cu ocazia sărbătoririi, ieri, a Zilei Mondiale a Meteorologiei.
Centrul European Regional de Agrometeorologie va interconecta, practic, serviciile agrometeorologice naţionale, membre ale Organizaţiei Mondiale de Meteorologie, și va furniza un buletin de specialitate util pentru fermieri.
În ceea ce priveşte finanţarea proiectului, cu toate cele şapte obiective, inclusiv crearea centrului, aceasta se ridică la 50 de milioane de euro, 85% provenind din fonduri europene şi 15% de la Guvernul României. Vor fi achiziționate echipamente de infrastructură pentru activitatea de agrometeorologie, precum sisteme integrate de măsurare a rezervei de apă în sol, vor fi create un centru de telecomunicaţii IT, care să asigure schimbul internaţional de date cu toate serviciile meteorologice din Europa care au activitate de agrometeorologie, o bibliotecă şi un centru de conferinţe. Directorul ANM s-a referit la proiectele care sunt deja în implementare şi la propunerile noi care sunt introduse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin componenta de meteorologie, și care au în vedere „extinderea infrastructurii actuale cu 300 de staţii meteorologice automate noi şi 100 de staţii cu program agrometeorologic”.
Potrivit oficialului, proiectul de extindere a reţelei de staţii agrometeorologice ar urma să se finalizeze până în anul 2026. „În prezent, avem doar 67 de staţii cu program agrometeorologic şi intenţionăm, prin extinderea cu încă 100 de staţii, să ajungem la cât numără în prezent reţeaua naţională de meteorologie, adică 164 de staţii. Proiectul trebuie să se finalizeze până în 2026, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar 70% din banii alocaţi trebuie cheltuiţi până la finele anului 2022. (…) Activitatea Centrului European de Agrometeorologie impune construcţia clădirii, o clădire verde, şi ar trebui să devină operaţională din 2023 dacă reuşim să nu avem întârzieri în ceea ce priveşte achiziţiile şi ceilalţi paşi care trebuie finalizaţi”, a explicat Elena Mateescu, pentru Agerpres. (C. Z.)