Centru cultural-catehetic la Parohia Râpa de Jos, Protopopiatul Reghin
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a aflat sâmbătă, 13 iunie, în mijlocul comunităţii de credincioși din Parohia Râpa de Jos, Protopopiatul Reghin, unde a săvârşit slujba de binecuvântare a Centrului cultural-catehetic „Protopop Simion Popescu” din localitate.
Aşezământul a fost ridicat între anii 2013 şi 2015, prin implicarea pr. Florin Franc, pe atunci paroh al acestei comunități, iar de finalizarea construcției și de amenajare s-a ocupat actualul preot paroh, Dacian-Iustinian Oprea.
La finalul slujbei de binecuvântare a centrului, pr. Dacian-Iustinian Oprea, slujitor al Parohiei Râpa de Jos, începând cu anul 2017, a fost hirotesit sachelar, iar ostenitorii și binefăcătorii care au contribuit la ridicarea și înfrumusețarea clădirii au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire.
Centrul cultural-catehetic „Protopop Simion Popescu” a fost ridicat cu scopul de a oferi copiilor și tinerilor din parohie un mediu corespunzător pentru desfășurarea activităților cultural- educative. În incinta acestuia se află o sală de curs, o încăpere destinată jocurilor educative, o bibliotecă și un muzeu în care sunt expuse icoane vechi și obiecte religioase. De asemenea, așezământul găzduiește și o colecție de obiecte tradiționale românești provenite din comună.