Centru cultural și social la o parohie din județul Prahova

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 27 Noiembrie 2023

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a aflat duminică, 26 noiembrie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Rotari din comuna prahoveană Ceptura. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar apoi a binecuvântat cu agheasmă Centrul cultural-educațional și social-filantropic al comunității.

În timpul slujbei, credincioșii s-au putut închina la racla cu un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, adusă pentru a spori bucuria duhovnicească a celor prezenți, de la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din sectorul 4 al Capitalei, informează TRINITAS TV. 

În cuvântul rostit după Sfânta Evanghelie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre modalitățile prin care putem aduna comori în Împărăția lui Dumnezeu. „Tradiția ierusalimiteană ne spune că atunci când cetatea Ierusalimului a fost distrusă, după cum Mântuitorul le spusese ucenicilor că nu va rămâne din ea piatră pe piatră, la una dintre porțile de ieșire se afla un om care se tânguia și care spunea oamenilor să nu facă asemenea lui, pentru că nu a ascultat cuvintele Domnului, Care i-a spus să vândă toate câte are și să le împartă săracilor pentru a avea comoară în cer. Le-a păstrat pentru el, dar au venit romanii și nu a rămas nimic din mulțimea avuțiilor. Singura avuție este cea care se trimite înainte în Împărăția cerurilor și sunt felurite moduri de a trimite avuția pe care Dumnezeu ne-a dat-o: prin săraci, prin oamenii bolnavi, prin cei care împlinesc cuvintele Domnului și cei care au nevoie de ajutor. Sunt oameni care nu reușesc să ofere nimic altora, iar alții, dimpotrivă, se bucură să împartă din ceea ce le-a dat Dumnezeu, pentru ca El să privească cu milostivire spre ei”, a reliefat Preasfinția Sa. 

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitori, printre cei pomeniți numărându-se și Episcopul Iosif Gafton, fost slujitor al bisericii din Rotari, iar apoi slujba de binecuvântare a Centrului cultural- educațional și social-filantropic „Sfântul Stelian” și „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din vecinătatea noii biserici parohiale.

Pentru activitatea desfășurată în parohie, ierarhul i-a oferit părintelui paroh Gelu Gabriel Anghelineș, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o icoană cu Sfântul Stelian, precum și distincții principalilor binefăcători.