Centru de pregătire a paramedicilor, la Cluj
Fundaţia pentru SMURD va finanţa amenajarea unui centru de pregătire a paramedicilor de pe ambulanţele SMURD în judeţul Cluj, suma totală a investiţiei ridicându-se la 738.000 de lei. "Aici vorbim de cea mai mare investiţie a Fundaţiei pentru SMURD din fondurile colectate din 2%. Este o investiţie care se ridică la 738.000 de lei, care constă dintr-o reabilitare şi o extindere a unei clădiri, care să fie un centru de pregătire modern pentru personalul paramedical", a declarat dr. Raed Arafat, preşedintele Fundaţiei pentru SMURD, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii (MS). Lucrările vor fi finalizate în următoarele nouă luni, iar centrul va deservi şi alte trei judeţe vecine Clujului. De asemenea, potrivit dr. Raed Arafat, în ţară ar urma să fie amenajate alte cinci astfel de centre de pregătire.