Centru de știință și artă la Universitatea Politehnica Timișoara
În contextul exercitării titlului Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023, Universitatea Politehnica Timişoara a creat, în premieră, Centrul de ştiinţă şi artă, un nou reper cultural pe harta industriei creative a oraşului şi un obiectiv important pentru Timişoara 2023, care va susţine constant colaborările dintre ştiinţă şi artă la nivel universitar şi va aduce împreună profesionişti din ambele sfere, informează Agerpres.
Organizatorii își doresc să implice şi parteneri internaţionali, precum universităţile din Oslo şi Trondheim (Norvegia), din Belgrad (Serbia) şi Universitatea Tehnică din Kosice (Slovacia).
Proiectul este realizat împreună cu organizaţia artistică META Spaţiu şi îşi va deschide porţile la data de 19 mai, în clădirea 1 MV, unde se va inaugura o galerie de artă.
„Centrul cultural MV sci-art va articula un ansamblu de activităţi care să exploreze şi să faciliteze colaborarea între arte vizuale şi ştiinţele aplicate, între studenţi şi formatori, între mediul artistic, cel universitar şi spaţiul public - expoziţii, intervenţii, cercetări, comunicări, ateliere şi sesiuni de lucru”, a spus Mirela Stoeac-Vlăduţi, iniţiatoarea proiectului şi cea care a înfiinţat organizaţia Meta Spaţiu.