Centru pentru boli inflamatorii intestinale

Un articol de: Mariana Bahcevan - 19 Mai 2017

Primul centru din România dedicat pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale a fost inaugurat la Institutul Clinic Fundeni, unde vor fi luați în evidenţă 1.700 de pacienţi din toată ţara. Centrul are 22 de medici gastroenterologi, 7 chirurgi, dermatologi, dieteticieni, pneumologi, radiologi, oftalmologi, psihologi, pediatri, ginecologi, asistenţi endoscopie şi histopatologi. „Avem nevoie de centre multidisciplinare care să rezolve problemele unor pacienţi, eu spun, cu probleme grave, chiar dacă această afecţiune este una inflamatorie considerată benignă, care este tratată de multe ori cu superficialitate de către pacient”, a afirmat ministrul sănătăţii, Florian Bodog. Evenimentul s-a desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) şi cu societatea profesională Clubul Român pentru Boala Crohn şi Rectocolita Ulcerohemoragică.