Centru pentru tineret deschis la Deva
Lucrările de amenajare și dotare ale noului centrului de tineret „OrthoCaffè” aflat în apropiere de Catedrala Episcopală din Deva s-au finalizat. Centrul este alcătuit dintr-un spațiu de socializare amenajat pentru întâlnirea tinerilor, o cameră de consiliere psiho-pastorală, o sală de videoproiecție, miniconferințe și miniconcerte, precum și o sală multifuncțională pentru diferite activități.
Centrul are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Nicolae, iar sfințirea acestuia a avut loc după Sfânta Liturghie arhierească de la Catedrala episcopală și a fost săvârșită de un sobor de ierarhi format din Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Vincențiu, Episcopul Sloboziei și al Călărașilor, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, alături de care s-au mai aflat arhimandritul Nestor Dinculeană, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Devei și Hunedoarei și pr. Marius Ghidarcea, consilier economic al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
La finalul slujbei de sfințire, PS Episcop Gurie a mulțumit tuturor celor implicați în amenajarea centrului, amintind şi faptul că Biserica are ca prioritate educația, protejarea și formarea tinerilor.
Centrul de tineret „Orthocaffè” din cadrul Episcopiei Devei și a Hunedoarei este alcătuit dintr-un spațiu de socializare amenajat pentru întâlnirea tinerilor, în care aceştia pot primi o cafea sau un ceai oferite gratuit de către centrul eparhial, o cameră de consiliere psiho-pastorală, o sală de videoproiecție, miniconferințe și miniconcerte precum și o sală multifuncțională în care se vor desfășura diferite activități precum ateliere de creație și diverse programe catehetice, educative, culturale, artistice cu caracter duhovnicesc. Centrul de tineret „Orthocaffè” este primul centru de acest gen din Episcopia Devei și Hunedoarei deschis pentru elevi. Centrul este un rezultat al a activității Episcopiei Devei și Hunedoarei prin sectorul de Invățământ și activități cu tineretul, care includ şi colaborări cu instituții județene, între care Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Teatrul de Artă Deva, Organizația Cercetașii României Centrul Local Deva, Asociaţia Părinţilor Ortodocşi Deva, Penitenciarul Bârcea Mare, Biblioteca Județeană, Muzeul Civilizației Dacice și Romane precum și numeroase licee din județ.