Centru social pentru copii la Brad, binecuvântat de PS Episcop Gurie

Data: 01 Noiembrie 2013
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a binecuvântat joi, 31 octombrie, lucrările săvârşite la Centrul Social pentru Copii „Sfântul Fanurie“, din municipiul Brad. Centrul a început să funcţioneze de la începutul lunii octombrie a acestui an, prin grija preotului Alexandru Letea de la Parohia Brad I, care împreună cu un grup de voluntari oferă sprijin pentru zece copii ale căror familii se confruntă cu dificultăţi materiale. 
 
Copiii primesc aici o masă caldă şi apoi sunt ajutaţi să îşi facă temele, centrul având ca voluntari şi cadre didactice, care sunt în activitate sau care s-au pensionat. 
 
Pe lângă masa caldă şi activităţile educative, copiii au parte de activităţi recreative, dar şi de formare spirituală. Cu ajutorul unor sponsori care s-au alăturat eforturilor făcute de voluntarii de la Centrul „Sfântul Fanurie“, la începutul anului şcolar cei mici au primit rechizite şcolare şi hăinuţe. 
 
Episcopia Devei şi Hunedoarei se implică activ în proiecte sociale, la finele săptămânii trecute fiind inaugurat în municipiul Petroşani, Centrul de îngrijire pentru vârstnici de la Dărăneşti, care funcţionează împreună cu o grădiniţă. (Pr. Mircea Mihuleţ)