Centru social şi cantină pentru nevoiaşi, la Braşov
Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat luni, 11 septembrie, Centrul social și cultural „Sfântul Luca al Crimeii”, așezământ patronat de Protopopiatul Brașov. În aceeași zi, ierarhul a binecuvântat și Cantina Socială „Mulțumesc”, a Fundației „Bucuria Darului” din Brașov, unde persoanele nevoiașe primesc zilnic o masă caldă precum și asistență spirituală din partea unui preot.
La demisolul Centrul social și cultural „Sfântul Luca al Crimeii”, situat în vecinătatea căminelor studențești din Braşov, a fost amenajat un mic paraclis unde se vor oficia slujbe precum și diferite activități catehetice și educative. De asemenea, centrul socio-cultural dispune de mai multe spaţii unde copiii preveniți din familii defavorizate beneficiază de sprijin la pregătirea temelor și diferite activități desfășurate de membrii Asociației „Sfântul Luca al Crimeii” din oraș.
„Ne bucurăm foarte mult că astăzi, la începutul anului școlar, când ne-am rugat ca Dumnezeu să dăruiască sănătate, putere și înțelepciune elevilor și profesorilor, am binecuvântat o capelă în acest loc special. Am adus o icoană a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, ocrotitor al acestei capele alături de Sfântul Luca al Crimeii. Mulțumirea adusă lui Dumnezeu se completează prin mulțumirea adusă celor care au stat la temelia aceseti case, ctitorii acestei lucrări deosebite”, a spus ierarhul.
Principalele obiective al asociației sunt organizarea unor activităţi de cercetare inter și transdisciplinare din domeniul științific (medical, ingineresc, fizică, bioinginerie, biofizică, bioetică și teologie ortodoxă), susținerea proiectelor de cercetare științifică, organizarea de conferințe pentru promovarea acțiunilor științifice și pastoral-misionare, sprijinirea copiilor și a tinerilor proveniți din familii sărace sau dezorganizate, a persoanelor vârstnice sau cu dizabilități, a celor cu pensii mici și a celor aflate în nevoie, promovarea educației moral-religioase și a valorilor creștin-ortodoxe.
Cantină socială
În aceeași zi, IPS Mitropolit Laurențiu a binecuvântat și cantina socială „Mulțumesc” a Fundației „Bucuria Darului” din Brașov, unde persoanele nevoiașe primesc zilnic o masă caldă precum și asistență spirituală din partea unui preot.
„Filantropia este cea mai mare virtute pe care poate să o aibă omul, ca o sinteză a tuturor virtuților, iar dacă omul se îngrijește de sine și este un om duhovnicesc, un om rugător și râvnitor, dar îi uită pe ceilalți din jur, nu ajunge unde trebuie. Și cei care se retrag în munți iau lumea cu ei și se roagă pentru cei care sunt în necaz. Dacă noi contribuim direct la ajutorarea celor săraci, arătăm că și ei sunt ai noștri. La judecata finală nu va fi nimeni întrebat dacă a reușit în viață să ajungă la performanță, ci dacă a săvârșit faptele milosteniei”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
Activitatea Fundației „Bucuria Darului” a început în anul 2013 din dorința de a oferi o masă caldă celor aflați în suferință. În prezent, peste 300 de personane beneficiază de o masă caldă la Cantina „Mulțumesc”, peste 50 de persoane beneficiază de facilitățile Centrului de zi și mii de pachete cu cele strict necesare traiului sunt împărțite săptămânal celor în nevoie din împrejurimile Brașovului.