Centru social și medical pentru persoane defavorizate, la Brașov

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 26 August 2017

De câțiva ani, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul brașovean Tractorul, funcționează un centru social unde oamenii aflați în dificultăți materiale și cu probleme medicale găsesc ajutorul pe care în altă parte nu-l primesc. Centrul social a fost ridicat cu multe eforturi din partea parohiilor Brașov Tractorul I și Tractorul II.
Slujitorii acestui locaș de rugăciune din Brașov au simțit nevoile sociale din comunitățile păstorite și de aceea, împreună cu enoriașii, au decis înființarea și construirea unui centru social și medical pentru ca persoanele încercate de viață să găsească aici ajutor, tratament medical și o vorbă bună. Cu siguranță că acest proiect social-pastoral este cea mai de seamă realizare din ultimii ani a parohiilor Brașov Tractorul I și Tractorul II, mai ales că în ultimii ani Biserica și-a intensificat lucrarea filantropică și socială pentru a sluji aproapelui aflat în dificultăți.  

Centrul social ridicat în curtea bisericii parohiale poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cei care au slujit semenilor prin misiunea lor unică și prin jertfa lor. Așezământul social a fost ridicat în perioada 2007-2013, cu mari eforturi din partea parohiilor.

„Știm că drumul spre Dumnezeu trece prin semenii noștri și pentru că, din păcate, în aceste vremuri tulburi mulți dintre noi nu au o situație materială deosebită sau măcar satisfăcătoare, ne-am gândit ca alături de slujirea pe care o avem în sfânta biserică, împreună cu părintele Ioan Voineag, să încercăm să edificăm un așezământ prin care să încercăm să venim în sprijinul semenilor noștri. Și atunci, alături de activitatea preoțească pe care am avut-o în mijlocul comunităților noastre, am început o lucrare pe care am desfășurat-o pas cu pas, alături de cea de refacere și de dotare a sfintei noastre biserici”, ne-a spus părintele Mihai Manolache jr. de la Parohia Brașov-Tractorul I.

Cabinete medicale și cantină socială

Nu doar Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost încă de la început ocrotitori ai acestui așezământ. Maica Domnului a mijlocit în toți acești ani ca cei doi preoți amintiți de la biserica brașoveană să primească ajutorul necesar din partea credincioșilor și a oamenilor de bine pentru a ridica acest centru unde funcționează o cantină socială, două cabinete medicale și săli pentru desfășurarea unor activități educativ-recreative pentru copiii. De altfel, și personalul care activează în acest centru este format din voluntari atașați Bisericii străbune: preoți, consilieri, femei din comitetul parohial şi credincioși.

„Eram la un moment dat în Muntele Athos la Schitu Lacu, și acolo se află părintele Petroniu care dorea să facă o construcție la acest schit. Părintele Petroniu mi-a spus că a turnat fundația, dar în egală măsură se ruga Maicii Domnului în felul următor: «Maica Domnului, dacă tu știi că ne este de folos și nu ne tulbură mântuirea, dă-ne spor în așa fel încât să mergem mai departe ca să terminăm ceea ce am început. Dacă știi că ceea ce facem nu este spre mântuirea noastră și a celor care vin să se roage în schitul nostru, nu ne da spor». De atunci încoace, realizând că activitatea începută depășește posibilitățile unui om, dar având mare nădejde în dragostea lui Dumnezeu și cunoscând credința enoriașilor și dragostea lor pentru Biserica noastră și dragostea dintre ei, de câte ori săvârșeam Sfânta Proscomidie mă rugam Macii Domnului să ne dea spor în lucrarea noastră, dacă aceasta este spre mântuirea nostră. Și atunci, am mers cu Boboteaza la una dintre casele din apropierea bisericii noastre, unde stă domnul Codreanu și mi-a spus că vrea să facă ceva pentru biserică. Și atunci am înțeles că mi-a scos primul om în cale. La un moment dat, începând construcția și mergând la o firmă din Brașov și cerând ajutor, pentru că doar fierul de la o placă costa 20.000 de lei, am mers cu speranța să ne mai lase ceva ca să plătim. Am primit de la acea firmă tot fierul și iarăși am înțeles că Maica Domnului ne poartă de grijă. La o înmormîntare, o doamnă ne-a întrebat ce facem aici și s-a oferit să ne dea materiale de construcție la preț redus și cu plata după posibilități. Și, iarăși, am înțeles că Dumnezeu și Maica Domnului ne poartă de grijă”, ne-a mai spus părintele Mihai Manolache jr.

Activități cu cei mici

După ridicarea centrului a urmat dotarea acestuia cu apartură medicală, cu tot mobilierul și cu toate obiectele necesare desfășurării activităților din așezământ. Și aceasta a însemnat un efort deosebit din partea comunităților parohiale, dar mijlocirea sfinților a făcut ca toate acestea să fie duse la capăt.

„În ultimii ani am dotat centrul cu tot ceea ce este necesar, în special obiectele din cabinetul de medicină generală și cel de medicină stomatologică. Prin dragostea credincioșilor avem un aparat de sterilizare modern, care a costat 4000 de euro. Nimic din ce-am făcut nu a fost simplu. Devizul lucrărilor estima costuri totale de 11 miliarde de lei vechi”, ne-a mai spus părintele Mihai Manolache jr.

În prezent sunt peste 100 de persoane care beneficiază aici de serviciile sociale și medicale oferite de așezământ, prin medicii și persoanele voluntare care trudesc spre binele comunității. În același timp, copiii și tinerii din parohiile brașovene amintite găsesc la centru spațiile necesare activităților catehetice și educative, dar și creative, cum sunt atelierele de pictură sau de încondeiat ouă.

Restaurarea bisericii parohiale

Pe lângă acest proiect important al parohiilor din cartierul brașovean Tractorul, o altă lucrare deosebită a comunității a fost reabilitatea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Cu sprijinul credincioșilor, preoții slujitori au coordonat lucrările de renovare și înfrumusețare.

„În paralel cu ridicarea acestui centru social am avut lucrări de renovare totală a bisericii până la cupolă pe care am înlocuit-o parțial. Am înlocuit, apoi, sistemul electric, policandrele, strănile, sistemul de încălzire, s-a refăcut pictura, aleile și scările din fața bisericii, s-au făcut un aghiasmatar și un lumânărar, s-a ridicat o troiță în fața locașului de cult. Am încercat să nu lăsăm biserica mai prejos de ceea ce se construia în curte”, ne-a mai spus părintele Mihai Manolache jr.

Despre începuturile primei parohii din cartierul brașovean Tractorul aflăm mai multe din monografia Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Primul preot care a slujit în cartier a fost Gheorghe Malene, trecut la Domnul în anul 1946 și care oficia slujbele religioase într-o capelă amenajată în casa credinciosului Gheorghe Roșculeț. După numai trei ani de trudă, părintele Gheorghe Malene a căzut victimă unui tragic accident provocat de trupele sovietice.

Din anul 1946, credincioșii de aici au fost păstoriți de preotul Moise Benga, la a cărui inițiativă s-au făcut demersurile cumpărării terenului situat între străzile „Aurel Vlaicu” și „Vulcan”, finalizate prin aprobarea Consiliului Popular Brașov din data de 19 iulie 1955.

După multe insistențe pe lângă autoritățile locale, pe 10 septembrie 1955, se emitea și aprobarea construirii unui locaș de cult. Aprobarea semnată de însuși primul ministru al țării, Petru Groza care, aflat într-o vizită de lucru la Uzina de Tractoare Brașov, a fost rugat de muncitori să susțină inițiativa construirii unei biserici în cartierul unde trăiesc împreună cu familiile lor. Părintele paroh s-a bucurat în toată această perioadă și de sprijinul a doi oameni de nădejde ai parohiei, respectiv epitropul inginer Mihail Marinescu și epitropul casier Dumitru Chirilă.

Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă pe 20 septembrie 1957 de Mitropolitul Nicolae Colan, iar lucrările de construcție s-au desfășurat până în anul 1980. De multe ori lucrările au fost sistate fie din lipsă de fonduri, fie la intervenția autorităților comuniste. Un sprijin deosebit a acordat protopopul Brașovului din acea vreme, preotul Vasile Coman. La cele mai multe dintre lucrările de construcție au participat credincioșii prin muncă voluntară, bărbați și femei, tineri și vârsnici.

La 20 martie 1966 părintele Moise Benga trecea la cele veșnice, cu bucuria visului împlinit, ridicarea bisericii, dar și cu tristețea faptului că nu reușise să slujească în noua biserică. Prima slujbă oficiată în această biserică a fost slujba de înmormântare a ctitorului, a preotului Moise Benga. În 3 aprilie 1966 se făcea prima sfinţire provizorie de protopopul Braşovului, Vasile Coman.

Noul preot, Viorel Chițu, a fost numit aici în anul 1969. Acesta și-a unit eforturile cu cele ale părintelui Dumitru Dârjan. Sub conducerea lor, lucrările au continuat cu finisajele interioare și exterioare. Ca urmare, în anul 1979, biserica era sfințită de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului din acea vreme, Preasfințitul Lucian Făgărășanul.

S-a construit, apoi, gardul împrejmuitor, s-a amenajează parcul din jurul bisericii și s-a ridicat biroul parohial și capela mortuară. Părintele Mihai Manolache, numit paroh la Parohia „Tractorul I” în 1993 a desăvârșit strădaniile înain­tașilor săi, zugrăvirea exterioară a locașului de cult și terminarea lucrărilor la cele două turnuri laterale și la cupola centrală. Pregătită ca o mireasă a lui Hristos, biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost târnosită la 20 octombrie 1996, de Mitropolitul Antonie Plămădeală.
Arhitectura bisericii este cea clasică, ortodoxă, în plan treflat, cu pridvor, navă centrală, cu trei abside semicirculare (două laterale și una a altarului), realizată de arhitectul Ioan Crăciun. Lungimea bisericii este de 27 de metri, lățimea la abside de 21 de metri, iar înălțimea de 22 de metri. Materialele folosite la construcție au fost în special cărămida și betonul cu armături de fier.

Realizarea picturii murale interioare s-a realizat de pictorul Gheorghe Costurin din București, în perioada 1983-1986. Concomitent, biserica a fost împodobită cu iconostas, strane de stejar, candelabre și cu toate cele necesare săvârșirii cultului divin.

În tinda bisericii se află scrisă urmatoarea Pisanie: „Ridicatu-s-a acest sfânt lăcaş spre slava lui Dumnezeu cel slăvit în Treime cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel între anii 1957-1986 în timpul păstoririi mitropoliţilor Dr. Nicolae Colan, Dr. Nicolae Mladin şi Dr. Antonie Plămădeală, protopop fiind Dr. Vasile Coman, primii ctitori fiind preoţii parohi Moise Benga (1947-1966), Dumitru Dârjan (1960-1993) şi Viorel Chiţu (1969-1996). Cu osteneala epitropilor şi consilierilor şi prin jertfelnicia bunilor credincioşi, arhitecţi fiind ing. Ionel si Vasile Crăciun, iar pictor Gheorghe Costurin”.

Lucrările de renovare din ultimii ani, desfășurate sub coordonarea acutalilor preoți slujitori, au fost binecuvântate de către Înalt­preasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în data de 11 decembrie 2016, când ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în această biserică și a sfințit și centrul social din incintă.