Centrul „Cuvioasa Parascheva“ din Buzău oferă burse pentru liceeni
Centrul cultural-filantropic „Cuvioasa Parascheva“ din Buzău continuă şi anul acesta programul de burse de studiu pentru elevi merituoşi din judeţul Buzău. Se vor acorda 25 de burse de studiu, fiecare în valoare de 300 de lei lunar, pentru elevi de liceu care vor fi fost selectaţi după următoarele criterii: media generală la studii în semestrul I şi în anul precendent (începând cu clasa a VIII-a) să fie peste 9, iar media la purtare, 10 (copii foi matricole); dosarul cu rezultatele unei anchete sociale, conform Legii 416/2001, efectuată de autorităţile locale pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit şi a celor referitoare la bunurile familiei sau, în cazul imposibilităţii realizării anchetei sociale, documente doveditoare care să ateste posibilităţile financiare limitate ale familiei; un CV şi un eseu de minimum 250 de cuvinte în care elevul să-şi exprime viziunea asupra viitorului său academic şi profesional, copii ale CI şi diplomelor pentru performanţe (olimpiade, concursuri, proiecte) şi distincţiile obţinute în ultimii 2 ani; patru recomandări: a dirigintelui, a profesorului de religie şi a doi dintre profesorii de la clasă, declaraţia de autenticitate a documentelor depuse; cerere tip, ce implică şi manifestarea interesului pentru programele şi proiectele de voluntariat ale Centrului cultural-filantropic „Cuvioasa Parascheva“ din Buzău.
Documentele vor fi aşezate în ordine într-un dosar din plastic şi depuse la Secretariatul Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul“, Aleea Episcopiei nr. 1, Buzău (luni-vineri 9:00-15:00, telefon 0238.710.065), până pe 16.03.2015. Pentru detalii, consilierii educativi ai liceelor se pot adresa pr. prof. Cristian Dima, la adresa de e-mail: proiecteseminar@gmail.com., iar informaţii suplimentare se pot găsi pe site-ul ccfcuvioasaparascheva.ro. (M. Nedelcu)