Centrul de educație și îngrijire „Sfântul Vasile cel Mare” și-a deschis porțile

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 14 Septembrie 2023

Centrul de educație și îngrijire „Sfântul Vasile cel Mare” al Episcopiei Caransebeșului și-a deschis porțile pentru a-i primi din nou pe copiii care vin aici pentru a beneficia de serviciile oferite de această instituție administrată de Eparhia Banatului Montan. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caranse­beșului, festivitatea de deschidere a fost marcată marți, 12 septembrie, prin săvârșirea unei slujbe de mulțu­mire şi de binecuvântare, oficiată de un sobor de preoți în curtea acestui centru. 

Cu emoție, dar și cu bucurie, copiii și ostenitorii centrului s-au rugat împreună la începerea noului an școlar, după care au avut parte de un moment de divertisment oferit de către conducerea instituției. 
„Centrul de educație și îngrijire este cel mai mare așezământ social din episcopia noastră, care are în grijă aproximativ 200 de copilași. Oferim în acest centru servicii de masă, servicii de igienă, sprijin în efectuarea temelor, transportul de la școală la centru și de la centru acasă și multe altele. Noi încercăm să venim în sprijinul familiilor defavorizate cu mai mulți copii și cu lipsuri materiale. Înainte de toate acestea pe care le-am enumerat avem grijă, fiind un așezământ al Bisericii, să creștem copiii aceștia într-un mod frumos alături de Hristos, ținându-i și crescându-i în Biserică”, a afirmat părintele Gabriel Gozman, consilier social al Episcopiei Caransebeșului.