Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ a început activitatea

Un articol de: Alexandra Andereș - 09 Mai 2013

Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din Cluj-Napoca şi-a început programul de asistenţă medicală, de miercuri, 8 mai. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de Preasfinţitul Vasile Some-şanul, Episcopul  vicar, a oficiat o slujbă de Te Deum, în capela cu hramul „Sfântul Nectarie“ din cadrul centrului. Au fost prezenţi reprezentanţi ai mediului medical şi administrativ local, angajaţi ai centrului şi credincioşi. După slujba de mulţumire, IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre bucuria adusă de începerea activităţii în acest aşezământ, expresie milei creştine. „Ne bucurăm din tot sufletul de lucrarea pe care Preasfinţitul Vasile Someşanul a făcut-o aici“, a spus IPS Andrei, arătând că personalul specializat va încerca să aline suferinţa celor ce au nevoie de întărire medicală şi spirituală.

PS Vasile Someşanul a mulţumit celor implicaţi în materializarea şi finalizarea acestui proiect al Arhiepiscopiei, autorităţilor medicale din Cluj-Napoca, directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Dorina Duma, preşedintelui Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Emilia Groza, autorităţilor locale.