Centrul de zi „Mia Casa Inculeţ“, 10 ani de activitate
Eveniment deosebit la Centrul de zi pentru copii „Mia Casa Inculeţ” din Bârnova, judeţul Iaşi, unitatea împlinind ieri, 23 mai, 10 ani de activitate în domeniul asistenţei sociale. Invitaţii, gazdele şi ostenitorii dimpreună cu tinerii beneficiari au celebrat acest special moment, participând la slujba de binecuvântare oficiată de preoţii coordonatori, dar şi la un mic moment artistic susţinut de copiii centrului.
Festivitatea de 10 ani a Centrului „Mia Casa Inculeţ” de la Bârnova, unitate aflată sub coordonarea Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă” Iaşi, a început cu săvârşirea unei slujbe de Te Deum de către părintele Narcis Constantin Axinte, consilierul Sectorului de asistenţă socială şi medicală „Diaconia”, şi de către părintele Mihai Doroşincă, directorul fundaţiei. După câteva alocuţiuni susţinute de preoţii slujitori, invitaţii, donatorii şi susţinătorii centrului au primit din partea instituţiei diplome de mulţumire şi mici surprize oferite de tinerii beneficiari.
Printre oaspeţii de onoare s-au aflat şi delegaţii Fundaţiei „Mia Casa Trondheim” din Norvegia, coordonatoarea Berit Lanke, alături de membrii instituţiei, sprijinind activităţile organizate de FSS Iaşi, celebrându-se astfel 20 de ani de parteneriat româno-norvegian, dintre care 10 ani cu Centrul de la Bârnova. Spre finalul evenimentului, copiii îmbrăcaţi în haine tradiţionale au susţinut un moment muzical-artistic.
Copiii cu risc social - prioritate pentru Casa „Inculeţ” de la Bârnova
„În cadrul Centrului de zi «Mia Casa Inculeţ» activează un număr de 30 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, care provin din familii defavorizate. Aici, aceştia desfăşoară o serie largă de activităţi educaţionale, de recreere şi socializare, consiliere individuală şi de grup sau orientare şcolară şi profesională”, ne-a vorbit Cornelia Stoleru, coordonatoarea instituţiei.
„Ziua de astăzi, aici la Bârnova, a fost o bucurie pentru noi, pentru că am reuşit să ne strângem cu toţii, cei care susţinem în mod dinamic proiectul de aici, activitate ce se adresează copiilor defavorizaţi. Pe lângă faptul că ne-au încântat tinerii, susţinând un moment deosebit, am reuşit să oferim diplome de vrednicie, de prietenie celor care, de 10 ani, se implică în susţinerea activităţilor”, ne-a declarat pr. Mihai Doroşincă, directorul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă” Iaşi.
Terapie şi asistenţă pedagogică zilnică pentru 30 de copii
„Mia Casa Inculeţ” desfăşoară activităţi de terapie ocupaţională, consiliere psihologică şi psihopedagogică pentru copii, investeşte în educaţia pentru sănătate, organizează activităţi educaţionale de tip after school: efectuarea temelor şi exerciţii suplimentare, dar şi jocuri recreative. Zilnic, aproximativ 30 de copii şi tineri cu risc de separare de părinţi, care sunt victime ale violenţei în familie, care sunt exploataţi fizic şi psihic sau care au probleme financiare deosebite în familie vin la Centrul din Bârnova unde primesc o masă caldă şi asistenţa necesară.