Centrul social-pastoral de la Mănăstirea Caraiman se extinde pentru tineri
La mănăstirea prahoveană Caraiman se lucrează intens în această perioadă la o nouă clădire, care va veni în completarea Centrului social-pastoral „Sfânta Cruce”. În prezent, după indicatorii tehnici, lucrările la noua construcție sunt realizate în proporție de 25%. Structura de rezistență este finalizată, iar săptămâna aceasta au început lucrările la acoperiș. Particularitatea clădirii o constituie faptul că în sala de mese de la demisolul 3 nu există stâlpi interiori, ci doar perimetrali, planșeul fiind reluat la toate nivelurile. Centrul va avea mai multe spații de cazare în dublu tract, o sală de conferințe, precum și o bibliotecă modernă. Totul pentru tineri și activități social-pastorale din dragoste pentru cultură, întărirea în credință și împlinirea unor visuri.
Mulți dintre noi privim spre anii copilăriei cu nostalgie. Ne amintim cu drag de prietenii din acea vreme, de frumusețea locurilor natale, de bunici și de visuri. Ne imaginam că o să avem diverse profesii, că o să ajungem pe lună sau vom cuceri munți stâncoși. Așa visează și astăzi o mulțime de copii. Cum pe lună nu am mai pășit din anul 1972, de tabere la munte, drumeții pe potecile Munților Bucegi, activități sportive și ateliere de creație se pot bucura gratuit copiii care au nevoie de încurajare, care nu au pășit dincolo de îmbinarea orizontului cu șoseaua din localitate care pare că nu se mai termină, ci doar fierbe în zilele caniculare, sau care știu cum arată un munte înalt doar din imaginație și de la televizor, dacă dețin părinții unul.
La Mănăstirea Caraiman, unde te cuprinde sfiala în fața frumuseților naturale, iar gândurile devin gălăgioase în liniștea rugătoare din incinta așezământului, se construiește tăcut cetate cu poarta deschisă pentru copii visători și tineri ambițioși, pentru susținerea activităților educaționale de la toate nivelurile de studii, pentru dezvoltarea lor armonioasă într-un cadru ce îndeamnă la meditație, introspecție și mai ales la rugăciune.
Dacă în trecut la poalele munților Carpați se construiau mănăstiri cu ziduri groase cu rol de apărare, acum pe Valea Prahovei se „pune cărămidă peste cărămidă” pentru investirea în tineri și consolidarea valorilor moral-religioase, sub ocrotirea și pecetea Sfintei Cruci.
„Este bine să se facă un schimb de experiență între tinerii din eparhii”
Centrul socio-pastoral „Sfânta Cruce” al mănăstirii prahovene Caraiman, care a găzduit până în prezent mii de pelerini, sute de conferințe, activități și tabere educaționale, se extinde acum, în completarea celui existent. Devenind un reper și o atracție atât pentru pelerini, cât și pentru întrunirile amintite, capacitatea de cazare este insuficientă. „Ideea extinderii Centrului social-pastoral a apărut în anul 2014, la sfințirea bisericii mari. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a văzut atunci activitățile desfășurate cu tinerii și a spus că aici este cadrul cel mai benefic și prielnic să desfășurăm cât mai multe astfel de activități. Capacitatea de cazare și spațiile sunt insuficiente pentru ceea ce ne propunem, să aducem tineri din toată țara în tabără. Măcar o dată pe an este bine să se facă un schimb de experiență între tinerii din eparhii. Cel din Prahova să meargă în Dobrogea, la mare, iar cel de la mare să meargă în Maramureș. Extinderea centrului vine pe fondul suprapunerii taberelor cu alte evenimente, precum conferințe sau întâlniri preoțești”, ne-a spus părintele arhimandrit David Petrovici, starețul Mănăstirii Caraiman și exarh pentru zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Sală de conferințe, spații de cazare și o bibliotecă modernă
Centrul va avea 73 de camere de cazare cu câte două locuri, unde vor putea fi cazate și familii. Va deține și o bogată bibliotecă dotată cu tot ceea ce este necesar, inclusiv computere pentru accesarea digitală a unor volume sau identificarea mai rapidă a lor pe rafturi. „Centrul va avea mai multe spații de cazare, în dublu tract. Sunt camere și pe o parte, și pe alta pe fiecare nivel, pe când la cel actual avem doar un rând de camere. Vor fi în total 73 de camere, cu două locuri și posibilitatea de a caza și familii. Vor fi două paturi single și câte o canapea, care se poate extinde pentru copii. Centrul va mai avea o sală mare de conferințe, cu 420 de locuri. Acolo vor fi și trei cabine de traduceri, necesare conferințelor internaționale. La mansardă vor mai fi câteva săli, care vor fi compartimentate cu un perete mobil. Tot la ultimul nivel va fi și o bibliotecă, pe două etaje. Vom avea și o bibliotecă virtuală dotată cu birouri și computere pentru a căuta cartea dorită atât în format electronic, cât și fizic. Această clădire este construită parțial pe locul unde a fost casa părintelui protosinghel Gherontie Puiu, ctitorul mănăstirii. În memoria părintelui vom face un muzeu, care va avea funcțiuni multiple: lansare de carte, expoziție temporară de tablouri sau icoane”, a mai precizat părintele arhimandrit David Petrovici, care veghează îndeaproape lucrările, fiind încontinuu în mijlocul muncitorilor cărora le oferă și un cuvânt bun când au nevoie.
„Căutăm să-i ținem pe tineri legați de cultură, tradiții și frumusețea naturii”
Dincolo de datele tehnice și termenii specifici ingineriei pe care îi stăpânea cu măiestrie, părintele stareț a evidențiat și caracterul educativ al noului corp. Ne-a vorbit despre rolul Bisericii în promovarea conceptului de caritate și a valorilor autentice, precum și în dezvoltarea spirituală și intelectuală a tinerilor creștini, care au nevoie de modele în demersurile lor: „În anul 2015 am demarat proiectul, iar lucrările efective au început în 2019. Acum, după indicatorii tehnici, am finalizat lucrările în proporție de 25%. Am terminat structura de rezistență și avem trei etaje deja aproape finalizate. Prin activitățile care se vor desfășura aici, căutăm să-i ținem pe tineri ancorați în realitate, dar în același timp și legați de cultură, tradiții, de lucrul manual și frumusețea naturii. În taberele pe care le organizăm în parteneriat cu Arhiepiscopia Bucureștilor, precum «Pe munte, spre Cruce!», copiii mergeau în drumeție, se implicau în acțiuni de ecologizare împreună cu însoțitorii și se bucurau”.
Au început lucrările la acoperiș
Ajunși la ultimul etaj al noii clădiri, am păstrat un moment de tăcere. Cuvintele nu-și aveau rostul în fața unei panorame ce ni s-a deschis în fața ochilor: în stânga, privirea se pierdea spre Munții Baiului, în dreapta se oprea pe Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman, iar în centru cobora ușor ca genunchiul la rugăciune, bucurându-se de arhitectura bisericii mari a mănăstirii.
În continuare, părintele arhimandrit David Petrovici ne-a vorbit și despre particularitatea acestei clădiri, explicând că urmează montarea acoperișului, realizat în așa fel încât panorama să nu fie afectată: „Acum, pentru că s-a finalizat structura de rezistență, mai trebuie finalizate câteva planșe de către arhitect. Clădirea este împărțită pe trei zone. Pe zona unu, partea cea mai de jos, dinspre parcare, avem o sală de mese. Întrucât această sală are o deschidere destul de mare, 400 mp, nu are nici un stâlp pe zona de mijloc, ci doar perimetrali. Deasupra s-a turnat un planșeu post-tensionat realizat cu grinzi speciale pe care sunt introduse cabluri. Acest planșeu a fost reluat la toate nivelurile și nu au mai fost făcuți stâlpi pe nici o placă. În momentul de față nu am putut face zidăria pentru a închide, pentru că nu avem soluția tehnică de la arhitect. Săptămâna aceasta încep să lucreze la acoperiș. A venit o echipă să analizeze situația, au început să aducă materialele, precum și echipa de montaj. Va fi destul de greu de adus acoperișul. Cel inițial a fost dat cu șarpantă de lemn, dar potrivit noii soluții tehnice s-a convenit să se folosească ferme metalice. Trebuiau aduse grinzi de 13-14 m lungime din lemn stratificat și nu puteau fi aduse, curbele fiind strânse. Nu se încumeta orice șofer să urce aici. Pentru acoperiș căutăm șoferi buni, pentru a nu fi nevoiți să tăiem și panourile. Vor fi panouri groase de 20 cm și de 13 m lungime. Aceste panouri sunt rezistente la foc și răspund tuturor cerințelor ISU”.
Magazin bisericesc și patiserie cu produse mănăstirești
Lucrările nu se încheie aici. De curând a început și edificarea unei clădiri în care vor funcționa un magazin de obiecte bisericești, dar și o patiserie proprie, unde pelerinii se vor putea bucura de produse proaspete, după rețete proprii. „Acum mai avem o investiție. Vom face un magazin de obiecte bisericești și o patiserie, ca la sfârșit de săptămână credincioșii și pelerinii să guste aici o prăjitură proaspătă făcută după rețetele noastre și să se bucure de frumusețea muntelui. Va fi o clădire mai mare care va include și un lumânărar, un birou și toalete pentru pelerini. Sperăm ca în luna septembrie, de hram, să inaugurăm acest spațiu. Acum lucrăm și la sistematizarea curții. Deja am început pavarea aleilor cu piatră. Lângă biserică, jos, va fi amenajat un parc pentru copii. De asemenea, vom finaliza și sistematizarea curții la clădirea nouă”, a mai reliefat părintele arhimandrit David Petrovici.
Activitățile edilitare și spirituale desfășurate la acest așezământ monahal arată că Biserica este implicată în societate și răspunde nevoilor tinerei generații, ascultându-le dorințele și îndeplinindu-le așteptările. Consolidarea dreptei credințe, a dragostei de aproapele prin legarea de prietenii în tabere, conștientizarea protejării naturii prin drumețiile și acțiunile de ecologizare, dar și a altor multe activități cu rol de învățare și socializare, arată că Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman nu impresionează doar prin partea văzută, ci mai ales prin ceea ce a fost sădit aici în inimile a mii de tineri, cu scopul de a șlefui caractere pentru o societate înfloritoare și binele comunitar.