Centrul Sofiei, blocat de protestatari
Producătorii de cereale din Bulgaria, care de mai bine de o săptămână protestează împotriva reducerii subvenţiilor agricole pentru anul 2012, au adus în centrul capitalei bulgare 170 de tractoare. Agricultorii au anunţat că protestele vor continua şi astăzi, când vor bloca circulaţia şi pe "Podul Prieteniei", între Ruse şi Giurgiu, precum şi punctul de trecere a frontierei cu Turcia, Kapitan Andreevo. Agricultorii bulgari sunt revoltaţi de faptul că suma prevăzută pentru sectorul agricol în proiectul de buget pe 2012 este cu circa 115 milioane de euro mai mică decât cea promisă de guvern printr-un acord semnat cu agricultori în luna septembrie.