Centrului Eparhial din Târgovişte

Data: 20 Ianuarie 2011

Lucrările Adunării Generale anuale a Casei de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti (CAR) din Arhiepiscopia Târgoviştei a avut loc la sediul Centrului Eparhial ieri, 20 ianuarie. Şedinţa anuală a fost prezidată de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, iar în cadrul şedinţei a fost discutat raportul privind activitatea de pe anul 2010, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

"La începutul lucrărilor, a fost prezentată darea de seamă pe anul 2010, iar apoi, raportul comisiei de cenzori şi prezentarea bugetului pentru anul 2011. Spre finalul şedinţei au avut loc dezbateri, în urma cărora s-au luat unele hotărâri cu privire la îmbunătăţirea activităţii acestei instituţii eparhiale misionare, care promovează solidaritatea şi susţinerea reciprocă între membrii săi. Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Târgoviştei are în prezent 982 de membri titulari, iar în anul 2010 a acordat împrumuturi la 226 dintre membrii săi", ne-a declarat părintele Marian Puiescu, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Târgoviştei. Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti are drept scop acordarea de împrumuturi şi ajutoare membrilor săi, la cererea acestora, iar activitatea acesteia se desfăşoară potrivit propriului regulament. (I.B.)