Centura de Vest a municipiului Ploieşti, gata în noiembrie 2011
Centura de Vest a municipiului Ploieşti se va finaliza în noiembrie 2011, după modernizarea completă a celor cinci poduri de pe cei 12 kilometri ai Centurii, a anunţat, astăzi, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. "Am finalizat lucrările de modernizare la carosabil pentru două dintre cele cinci poduri, însă, din martie anul viitor, vom începe lucrările de structură la cele cinci poduri, acestea având o vechime de peste 40 de ani, iar lucrarea va fi inaugurată în noiembrie 2011", a declarat Berceanu. Astăzi a fost inaugurat pasajul peste calea ferată de la Brazi, lucrările pentru reabilitarea la suprafaţă a pasajului costând 10,28 milioane de lei (2,39 milioane de euro). Imediat după testele de greutate, podul din zona combinatului de la Brazi a fost deschis traficului rutier. Ordinul de începere a lucrărilor la centura Ploieşti-Vest a fost dat pe 20 noiembrie 2007, valoarea proiectului fiind estimată la 27,9 milioane de euro. La 2 aprilie 2009, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, declara că lucrările la centura Ploieşti-Vest vor fi finalizate la începutul lunii decembrie 2009.