Cerc de pictură în Parohia Sânnicoară
De 12 ani, mai mulţi copii din Parohia Sânnicoară, Protopopiatul Cluj I, participă în fiecare vară la un cerc de pictură cu tematică religioasă. În perioada 11-18 august, 24 de tineri, coordonaţi de Mihaela Luca, absolventă a Universităţii de Arte, învaţă să picteze icoane pe sticlă, având o tematică diversă: Mântuitorul, Maica Domnului, praznice şi sfinţi. "Activitatea se desfăşoară într-un imobil din incinta bisericii. Lângă biserică, am finalizat o clădire, la parterul căreia este o sală mare dedicată activităţilor culturale pe care le facem cu copiii. Sunt copii care continuă să picteze, unii dintre ei sunt chiar motivaţi să urmeze şcoala de arte plastice", a precizat preotul paroh Viorel Luca. La cercul de pictură din acest an iau parte tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, care sunt iniţiaţi în tainele pictării icoanelor pe sticlă timp de trei ore pe zi. Pentru efortul lor vor fi răsplătiţi cu un pelerinaj la câteva mănăstiri: Mihai-Vodă, Dumbrava, Râmeţ şi Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" din Alba Iulia. (Cosmina Nicoară)