Cerc misionar în Parohia Almăș
Preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 3 Gurahonţ, coordonat de preotul Crăciun-Dorel Moţ, s-au întrunit, la începutul acestei săptămâni, la Biserica Ortodoxă cu hramul „Buna Vestire” din Parohia Almăş, Protopopiatul Sebiş.
În cadrul acestei întruniri s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului, la care au luat parte atât credincioșii parohiei, cât şi cei ai altor parohii, învecinate. La slujbă, alături de preoții apaținători cercului, a luat parte și părintele protopop Alexandru Botea, care a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat rolul deosebit al Bisericii în educația religioasă a tinerilor și apropierea acestora de viața eclezială. De asemenea, a făcut referire la perioada Sfântului și Marelui Post, în care credincioșii sunt chemați să se apropie de Dumnezeu, prin Sfintele Taine, și unii de alții, prin iubire și iertare.
Scopul întrunirii a fost discutarea temei propuse de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul declarării anului 2016 drept „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română”. În cadrul întrunirii, au fost susținute de către preotul Alin Curechean de la Parohia Cil următoarele teme: 1. Hristos și Sfinții, modele de educație și bună convertire pentru tineri creștini; 2. Participarea tinerilor la viața liturgică a Bisericii.
În cadrul acestor teme, părintele Alin a subliniat faptul că nașterea, pruncia și copilăria sunt fundamentul tinereții, temelia și rădăcinile care cresc și dau viață și putere tinereții, ajutând-o să înflorească. Tinerețea este timpul în care fiecare își descoperă chemarea sa, slujirea sa și rostul său în lume. Totodată, s-a evidențiat necesitatea participării tinerilor la viața liturgică a Bisericii, deoarece aceasta este continuarea firească a participării lor din pruncie și copilărie, alături de părinții lor, la Sfintele Slujbe. Nu în ultimul rând, s-au adus lămuriri și în ceea ce privește rolul genuin pe care îl are Biserica, de a-L aduce, în sufletele copiilor și ale tinerilor, pe Hristos, Care este izvorul iubirii, bunătății și înțelepciunii.
La final, după ce temele prezentate au fost dezbătute de către preoții prezenți, preotul paroh Florin Oarcea a mulţumit tuturor pentru participare.