Cerc misionar în Parohia Iosăşel
Preoţii din cadrul Cercului pastoral-misionar nr. 3 Gurahonţ, coordonat, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de către preotul Crăciun-Dorel Moţ, s-au întrunit la începutul Postului Nașterii Domnului în filia Iosaș, Parohia Iosășel, în biserica cu hramul „Buna Vestire” din Protopopiatul Sebiş. În cadrul acestei întruniri s-a săvârşit Sfânta Taină a Maslului, la care au luat parte numeroși enoriași ai parohiei și credincioși din localitățile învecinate. La Sfânta Taină, alături de preoții aparținători cercului a luat parte și părintele protopop Alexandru Botea, care a rostit un cuvânt de învățătură referitor la semnificația postului în viața creștinului. Având în vedere că Sfântul Sinod a proclamat anul acesta „An omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” și „An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”, au fost susţinute temele: „Misiunea parohiei în integrarea tinerilor în viața comunității și a parohiei”, „Sfântul Ioan Gură de Aur - despre familia creștină”, „Mănăstirea și rolul ei în viața credincioșilor”. Temele au fost tratate şi prezentate de către părintele coordonator Crăciun Dorel Moț de la Parohia Gurahonț. Vorbind despre misiunea parohiei în integrarea tinerilor, părintele a subliniat faptul că parohia trebuie să ofere celor tineri, precum și celorlalți membri ai ei ambianța unei viețuiri creștine autentice. Preoții prin misiunea lor și credincioșii ca membri activi în misiunea Bisericii trebuie să lucreze în așa manieră încât tinerii să rămână sau să devină iubitori și următori de Hristos, „gustând și văzând cât de bun este Domnul”, bucurându-se în același timp de entuziasmul, veselia și dorința de libertate specifică vârstei lor, dar ținând în aceeași măsură cont de ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel când zice: „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos”. La nivel de parohie, tinerii trebuie să se bucure, luând parte la activități culturale, coruri bisericești, precum și făcând parte din organele de conducere ale bisericii. Privitor la cea de a doua temă, părintele sublinia faptul că pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, tema familiei creștine reprezintă una din principalele preocupări moral-creștine, iar modelul familiei creștine în opera sa are la bază omul ca încununare a creației lui Dumnezeu.