Cerc pastoral în Episcopia Caransebeşului
La sediul Protopopiatului Băile Herculane din cadrul Episcopiei Caransebeşului s-a desfăşurat săptămâna trecută Cercul pastoral-misionar „Schimbarea la faţă“. Întâlnirea a fost prezidată de Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului. Au participat preoţii formatori ai acestui cerc pastoral-misionar, dar şi profesorii de religie din cuprinsul protoieriei, potrivit Basilica. S-a stabilit ca preoţii şi profesorii de religie să desfăşoare în parteneriat proiecte cultural-spirituale şi social-filantropice, cu obiectivul implicării tinerilor în acţiunile Bisericii, atât la nivel parohial, cât şi în instituţiile de învăţământ în care învaţă. De asemenea, au fost susţinute referate privind viaţa şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare. În Episcopia Caransebeşului, cercurile pastoral-misionare au fost iniţiate în luna septembrie a anului 2008, prin dispoziţia Preasfinţitului Episcop Lucian. Acestea au ca scop identificarea metodelor pentru intensificarea implicării Bisericii Ortodoxe în comunitate, prin asistenţă religioasă şi prin sprijin material oferit credincioşilor.