Cerc pastoral în oraşul Băicoi din judeţul Prahova

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 12 Feb 2020

Luni, 10 februarie, au avut loc lucrările Cercului pastoral nr. 5 Băicoi al Protoieriei Câmpina la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din oraş. La lucrări au participat părintele Grigore Melnic, protoiereu al Protoieriei Câmpina, preoţii din Băicoi şi cei arondați din localitățile Scorțeni și Bordeni. La eveniment au participat primarul oraşului şi profesori de religie din urbea prahoveană, ne-a transmis părintele Valeriu Manea, coordonator al cercului pastoral.

În dimineaţa zilei a fost săvârşită Sfânta Liturghie, în cadrul căreia preotul Ciprian Negoiţă a rostit un cuvânt de învăţătură, iar în cadrul lucrărilor, preotul Dragoş-Ioan Şuşu de la Parohia Tufeni 2 a susţinut referatul cu tema „Necesitatea intensificării pastoraţiei părinților şi a copiilor în societatea contemporană”. 

După citirea referatului au avut loc luări de cuvânt şi dezbateri pe tema propusă spre discuţie.