Cerc pastoral în Parohia Bejan

Data: 27 Aprilie 2015

În Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Bejan din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 1, s-a desfăşurat vineri, 24 aprilie 2015, întrunirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Nectarie“. Cu acest prilej, un sobor de 15 preoţi a oficiat Taina Sfântului Maslu. După cum ne-a relatat părintele paroh Sever Stoica, la acest moment de rugăciune au participat credincioşi din mai multe parohii ieşene. Părintele Bogdan Ţifrea, slujitor la Biserica „Sfântul Mina“ din Iaşi, şi părintele Ilie Melniciuc, slujitor la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi, au vorbit credincioşilor despre rugăciunea particulară a credincioşilor şi a Bisericii, respectiv despre Sfintele Evanghelii. La final, au avut loc discuţii pe marginea temelor expuse, părintele paroh Sever Stoica mulţumind tuturor părinţilor pentru că au slujit în Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului“ - Bejan din Iaşi. (C.C.)