Cerc pastoral în Parohia Țipari, judeţul Arad
Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş, coordonat, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei al Aradului, de către preacucernicul părinte Daniel-Mirel Dumitru de la Parohia Chișineu-Criș I, s-a întrunit recent cu preoții și credincioșii în rugăciune.
Astfel, 12 preoți și un număr însemnat de credincioși s-au întrunit de această dată în Parohia Țipari, din Protopopiatul Arad, unde au săvârșit Taina Sfântului Maslu.
Cuvântul de învăţătură la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de părintele Aurel Mager de la Parohia Nădab, care a subliniat printr-un cuvânt de învățătură perioada deosebită în care ne aflăm, arătând că pericopa evanghelică din această duminică ne vorbește despre bucuria pe care mironosițele au trăit-o când au văzut mormântul gol și cum au vestit apostolilor Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Dragostea și prețuirea femeilor mironosițe au fost răsplătite cu bucuria întâlnirii cu Hristos Cel înviat, Care le-a adresat salutul de bucurie. Această bucurie a fost trăită și de comunitatea credincioșilor din Țipari, care în urmă cu o săptămână și-au serbat patronul spiritual al bisericii, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
În finalul întrunirii, părintele paroh Mihai Oprea a mulțumit părintelui Aurel Mager pentru bogatul cuvânt de învățătură și tuturor pentru prezență, după care a susţinut în fața colegilor preoți referatele cu temele: „Icoana - fereastră spre cer” și „Biblia neștiutorilor de carte”, respectiv „Patriarhul Justinian - repere biografice”. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească.
Următoarea întâlnire a preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş va avea loc în data de 13 mai, în Parohia Grăniceri.